Atacul de panica, o frica paralizanta

 culori_amestecate

Atacul de panică – factorul declanşator

Atacul de panică se manifestă prin senzaţii foarte puternice, de sufocare, de durere în piept, de ameţeală, de paralizie, ca şi cum ai fi pe marginea prăpastiei. Totuşi atacul de panică nu durează foarte mult, punctul culminant se atinge cam în 10 minute. Dar impresia este că vei muri pe loc, ori prin sufocare, ori prin atac de cord.

Atacul de panică se declanşează foarte des atunci când apar probleme de sănătate, care uneori se dovedesc a fi minore. În cazul unei căderi de calciu, sau a unor ameţeli ori senzaţii de durere datorate epuizării fizice, sau expunerii la stres, apare senzaţia de frică intensă.

Aceasta se datorează, în mare parte, faptului că persoana în cauză nu ştie ce se întâmplă, şi din ce cauză a avut acea cădere, punând acele simptome pe seama unor boli mai grave. Din momentul în care s-a produs un atac de panică, el reapare din cauza unor mecanisme care sunt puse în mişcare.

Apariţia îngrijorărilor

Astfel, apar îngrijorarările şi gândurile negative în legătură cu ce s-a întâmplat. Îngrijorarea se referă la faptul că acele simptome pot avea consecinţe catastrofale şi că pot reveni oricând ca să ne strice viaţa. Când apare îngrijorarea, ea produce anxietate (deoarece s-a asociat în prealabil de aceasta prin experienţă) şi hipervigilenţă (atenţie mărită la posibile pericole).

Anxietatea, o reacţie normală.

Anxietatea sau frica este o reacţie normală care se produce atunci când noi suntem în pericol. Rolul anxietăţii este de a ne proteja şi de a ne feri de pericole. Ea provoacă o serie de schimbări în organism care ne pun într-o stare de alerta şi de tensiune, pregătindu-ne să facem faţă pericolului prin fugă, prin luptă sau încremenire.

Anxietatea dă naştere la răspunsul de încremenire ori la răspunsul flight or fight (fugi sau luptă). Aşadar frica este ceva foarte bun care ne protejează. Răspunsul de frică este controlat de la nivel subcortical, inconştient, deoarece atunci când suntem în pericol, nu mai avem timp să analizăm dacă este sau nu un pericol real.

Dacă vezi un urs, e mai util să apară frica direct şi să te pună în stare de alertă, decât să stai şi să analizezi dacă ursul este un pericol sau nu, pentru că s-ar putea ca până te gândeşti, să fii deja mâncat de urs. Această reacţie vine din evoluţia noastră ca specie, şi este mai îndreptată spre a apărea şi atunci când pericolul nu este real, pentru că precauţia duce la supravieţuire.

Adică, dacă eşti noaptea în pădure şi auzi un foşnet, apare frica drept o măsură de precauţie, pentru că foşnetul ar putea fi produs de un urs. Chiar dacă el este produs de fapt de un iepure. Totuşi e mai util să simţi frică la un foşnet şi să fii alert, pentru că în cazul în care ar fi un urs, organismul ar fi deja pregătit de pericol, decât dacă ai fi relaxat. La fel, dacă eşti de exemplu, pe marginea prăpastiei, încremenirea, sau frica paralizantă te poate salva.

Frica apare şi când nu există un pericol real.

Deci frica, pe lângă că este benefică şi naturală, ea poate apărea în multe situaţii în care un pericol nu este real, datorită îngrijorărilor. În cazul unei crize de calciu sau unor senzaţii mai ciudate, frica este declanşată tot ca o modalitate de precauţie.
Va urma,

Leave a Comment.