Atitudinea este totul!

succes

Când vorbim despre succes

Fiecare dintre noi, la un moment dat în viaţa poate ne-am întrebat: “De ce unii reuşesc să îşi îndeplinească visele şi au succes, iar alţii nu?”.

Cu ajutorul lui Jeff Keller și a cărții sale “Atitudinea este totul!”, descoperim că noi devenim ceea ce credem că vom deveni.

“Succesul este o stare mentală. Dacă îţi doreşti să ai succes, trebuie să începi să te gândeşti la tine însuţi ca la o persoană de succes”, îl citează Keller pe Dr. Joyce Brothers.

Aşadar primul pas spre împlinirea viselor noastre este să ne schimbăm modul de a gândi despre noi, pentru a atrage experienţe şi oportunităţi de care avem nevoie pentru scopul pe care îl dorim.

Cum putem face asta?

O atitudine pozitivă înseamnă: să gândeşti “POT”, să te concentrezi pe soluţii, nu să stărui asupra problemei, să cauţi aspectele pozitive ale oamenilor, să fii recunoscător pentru lucrurile cu care ai fost înzestrat şi să te concentrezi asupra posibilităţilor, nu a limitărilor, iar lista poate continua.

Însă ce e mai important este să ştim că: “Nu întotdeauna poţi controla împrejurările, dar îţi poţi controla propriile gânduri.”(Charles Popplestone)

Acum că ştim cum să gândim, următorul pas ar fi să acţionăm în aşa fel încât să păstrăm pozitivismul şi totodată să ne apropiem de scopul nostru.

” Înainte de a putea realiza un lucru, trebuie să îl vezi clar”(Alex Morrison), deci pur şi simplu imaginează-ţi calea ta spre succes. Ia un creion şi o foaie şi desenează-ţi visul cât se poate de detaliat, nu trebuie să fii un artist, pur şi simplu relaxează-te şi desenează-ţi viitorul pe care ţi-l doreşti folosind emoţiile, umple-l de culoare.

Creierul tău chiar emite serotonină şi oxitocină (hormonii fericirii) când desenezi şi visezi, deci o să te simţi fericit, capabil, creativ. După ce ai făcut asta şi vezi lucrurile mult mai clar, fii ferm hotărât să nu renunţi până când nu o să obţii acel ceva şi acţionează în privinţa aceasta.

Ceea ce te mai poate ajuta foarte mult, e să scrii ceea ce iti doresti şi să aşezi acel bileţel undeva unde să-l poţi vedea în fiecare zi. De ce? Pentru că acest proces implică mintea subconştientă şi va începe să facă parte din tine, pentru că după un timp, subconştientul v-a transforma acea afirmaţie într-o certitudine.

Strategii de mindshift

Foloseşte cuvintele, ele îţi v-or influenţa emoţiile şi intensitatea lor. Încearcă să vorbeşti cu cât mai mult entuziasm, în loc de “sunt hotărât” spune “sunt de neoprit”, când cineva te întreabă ce mai faci, raspunde “grozav”, în loc de” bine”.

Vei vedea că deşi poate nu te simţi într-adevar atât de grozav după ce o să rosteşti acest cuvânt o să începi să te simţi mai bine.

Profită de fiecare zi, de fiecare oportunitate, învaţă să spui “DA” vieţii şi ea îţi va răspunde la fel. Asociază-te cu persoane pozitive, care te susţin, încurajează, pentru că noi suntem că nişte bureţi, absorbim tot ceea ce ne spun alţii.

Înfruntă-ţi temerile şi ieşi din zona de comfort, dacă nu faci asta pur şi simplu îţi vei sabota succesul. Când îţi e frică de o situaţie nouă, nu te preocupa excesiv de rezultat, consideră-te imediat un învingător pentru simplu fapt că participi la acel lucru, indiferent de rezultat.

Cea mai mare greșeală e să-ţi fie frică să greşeşti, trebuie să îţi propui să înveţi din fiecare înfrângere şi să continui să te concentrezi asupra rezultatului final pe care îl doreşti.

Creează-ţi o atitudine de învingător, fie că visul tău este să ai mai mulţi bani sau să ai propria firmă, trebuie să ştii că este posibil.

Totul este posibil atâta timp cât crezi în tine, ai o atitudine pozitivă, faci tot ceea ce poţi pentru a-ţi atinge scopul şi eşti hotărât să nu renunţi.

Gândeşte, acţionează şi vorbeşte cu entuziasm şi vei atrage rezultate pozitive.

Michael LeBoeuf.

 

 

 

    1. Este scris de Adriana Trif, studenta in anul II la facultatea de psihologie si practicanta la cabinetul de psihologie, eu doar l-am editat.

  1. Cum poti sa te gandesti la tine ca fiind persoana de succes, fara sa dezvolti un comportament de superioritate fata de ceilalti? Cum iti pastrezi motivatia? Da, lucrezi zilnic pentru indeplinirea visului tau, dar s-ar putea sa dureze ceva mai mult decat te astepti, pana ajungi unde iti propui. Si esti in pericolul de a-ti pierde rabdarea si de a renunta.

    Am citit cartea lui Keller, abordeaza aspecte interesante.
    O carte de dezvoltare personala care m-a motivat pe mine personal este Arta de a fi egoist de Josef Kirschner 🙂

    P.S Foarte fain articolul, helpful tips&tricks.
    Plus video-ul care se potriveste perfect. 😀

    1. Superioritatea vine mai ales dintr-un complex de inferioritate, si te poti gandi la tine ca la o persoana de succes, doar ca sa-ti dovedesti tie ca esti mai bun decat ceilalti pentru ca undeva in subconstient nu te consideri suficient de bun. Sau poti sa te gandesti la tine ca la o persoana de succes pur si simplu pentru ca ti-ai indeplinit scopurile si esti multumit de ceea ce ai realizat, si asta poate sa-ti dea o stare de bine. In ceea ce priveste egoismul, pana la urma conteaza daca faci un lucru penru tine care sa fie benefic si pentru alte persoane, sau daca faci un lucru pentru tine fara sa-ti pese daca este daunator altora. Primul egoism este unul pozitiv si benefic, pe cand in al doilea caz poate fi daunator. Pana la urma toti oameni sunt egoisti si nu este neaparat un lucru rau, depinde doar modul de egoism. Dar de multe ori oamenii actioneaza crezand ca o fac pentru alte persoane si de fapt o fac pentru ei.

    2. Intr’adevar,e greu sa iti pastrezi motivatia,mai ales daca ai un drum plin de incercari,sau cum ai spus,dureaza un pic mai mult decat te asteptai si chiar poti sa iti pierzi rabdarea,dar cred ca tocmai asta e cel mai important si anume sa nu iti pierzi credinta ca poti sa reusesti si sa fii cine vrei sa fii. Conteaza foarte mult ca tu sa iti stabilesti clar care iti e obiectivul,scopul si de cate lucruri esti in stare sa faci ca sa ajungi acolo unde ti-ai propus.Poti sa spui unui prieten sau unui membru de familie,trebuie sa fie cineva care stii ca o sa te intrebe la sfarsit daca ai reusit sau si pe parcurs,scopul tau si tot ceea ce vrei sa faci.Asta e o modalitatea de te motiva.Sau poti folosi cartile,video-urile,filmele motivationale,sau chiar sa te automotivezi singur prin recompense si sanctiuni.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *