Cum să-ţi alegi cariera profesională

cariera_profesionala    

Cariera profesională ne influenţează viaţa în mod fundamental. Ea contribuie la satisfacţia, mulţumirea, sentimentul de împlinire şi chiar fericirea noastră.

Sau din contră, poate să contribuie la insatisfacţia, nemulţumirea, frustrarea sau nefericirea noastră.

Astfel, alegerea unei cariere profesionale este una dintre cele mai importante decizii din viaţă. În acelaşi timp poate fi  o decizie foarte dificilă.

Orientarea în carieră presupune mai multe etape:

  • Autocunoaștere
  • Explorarea profesiilor
  • Luarea deciziei
  • Căutarea unui loc de muncă
  • Angajare
  • Dezvoltarea carierei

Este important să știm ce ne definește:

  • Îmi cunosc dorinţele?
  • Îmi cunosc nevoile?
  • Îmi cunosc plăcerile?
  • Îmi cunosc punctele tari? Dar pe cele mai slabe, asupra cărora ar trebui să lucrez sau să le dezvolt?

Ca să știm înspre ce domeniu să ne orientăm, este esenţial să dispunem de autocunoaștere.

Această autocunoaștere presupune autoevaluarea personalităţii noastre, formarea imaginii de sine și stimei de sine, conștientizarea propriilor aptitudini și interese, precum și a sistemului de valori.

Autocunoașterea are două aspecte: imaginea de sine și stima de sine.

            Imaginea de sine influenţează modul cum ne percepem pe noi şi propriile comportamente. Imaginea de sine are la bază conștientizarea a “CINE SUNT EU” și a “CEEA CE POT SA FAC EU”.

            Stima de sine se referă la modul în care ne autoapreciem și cum ne evaluăm în raport cu propriile noastre așteptări, dar și cu așteptările celorlalţi.

Dacă aplicăm diferite teste și chestionare ne sunt identificate/evaluate niște aspecte esenţiale: personalitatea, aptitudinile și interesele. Aceste teste se pot face la centre de orientare în carieră, la consilier, la psiholog.

Psihologul Holland considera că oamenii, în funcţie de tipul lor de personalitate manifestă interese și preferinţe pentru lucrul cu oameni sau obiecte, cu idei sau fapte.

            Aptitudinile le definim ca pe niște însușiri psihice sau fizice de care noi dispunem pentru realizarea unor activităţi.

            Interesele au un rol important în luarea deciziilor cu privire la cariera profesională. Interesele reprezintă preocupările/preferinţele pe care noi le avem pentru un anumit domeniu de activitate.

Aici vine și întrebarea: “Cum putem să ne conștientizăm interesele?“. Putem face asta reflectând asupra alegerilor noastre anterioare.

Explorarea profesiilor face referire la cunoașterea cât mai multor informaţii despre profesiile existente. Așa ne este mult mai ușor să găsim profesia care corespunde competenţelor, intereselor, aptitudinilor noastre și cu trăsăturile de personalitate care ne caracterizează.

Luarea deciziei

Odată ce ne cunoaștem pe noi înșine: imaginea și stima noastră de sine, interesele, aptitudinile, ni se ușurează munca, știm ce vrem. Din momentul în care suntem admiși și frecventăm cursurile unei școli specializate într-o anumită profesie, putem spune că am luat o decizie.

Căutarea unui loc de muncă se face urmărind cerinţele pieţei muncii.

După căutarea unui loc de muncă, urmează angajarea, care se face prin promovarea personală: depunerea de C.V. (curriculum vitae), de scrisori de intenţie, dar și participarea la interviuri.

Respectând acești pași, poţi fi sigur că iei cea mai bună decizie pentru tine. Astfel îţi poţi exprima întregul potenţial de care dispui și să ai cel mai bune rezultate în cariera profesională aleasă.

 

Bibliografie:

  • Consilierea și orientarea în carieră, Universitatea Politehnică, Bucuresti (Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră, 2008)
  • Consiliere şi orientare în carieră, Universitatea Petroşani (Centrul de Admitere, Orientare și Încadrare Profesională a Studenţilor și ALUMNI,2010)

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *