Antrenaţi-vă pentru o comunicare eficientă!

cactus-vazut-de-sus

Comunicare asertivă

Se întâmplă uneori ca anumite persoane să încalce limitele personale, să-şi impună propriile idei şi propriile nevoi în dauna noastră.

Iar noi să nu fim în stare să ne exprimăm dorinţele, să facem o cerere rezonabilă, să refuzăm o ofertă în dezavantajul nostru sau pur şi simplu nu putem să primim sau să dăm un compliment.

Aceste lucruri se datorează în principal unei comunicări deficitare iar pentru înlăturarea lor este nevoie de antrenarea abilităţilor de comunicare printr-un antrenament asertiv.

Raţiunea antrenamentului asertiv

Comunicarea asertivă a opiniilor personale, nevoilor şi graniţelor a fost definită drept o comunicare care pune accentul pe acurateţe şi pe respectul pentru toate persoanele aflate în relaţie fără să diminueze rolul nici unui individ din interacţiune.

Succesul comunicării asertive nu stă întotdeauna în rezultate tangibile (împlinirea unei cereri). Succesul ei rezidă câteodată în gradul de autocontrol şi respect personal care este atins şi menţinut în timpul schimbului asertiv.

Comunicarea asertivă maximizează potenţialul pentru atingerea scopurilor din relaţie atât în contexte profesionale cât şi intime.

Multă din nefericirea existentă se datorează ambiguităţilor şi a lucrurilor rămase nespuse.

Dostoievski

Tipuri de comunicare

Exista trei tipuri de comunicare: agresivă, pasivă sau asertivă.

Comunicarea agresivă a nevoilor implică adesea scopul de împlinire a lor sau de impunere a unei opinii indiferent de costul suferit de celălalt sau ceilalţi indivizi care participă la schimb.

Comunicarea agresivă este de cele mai multe ori caracterizată de “trebuie” sau alte exprimări asemanatoare care sugerează că receptorul este obligat să împlinească nevoia exprimată sau să fie de acord cu opinia exprimată.

Comunicarea agresivă este deasemenea caracterizată de comportamente nonverbale specifice. Comunicatorii agresivi pot ignora limitele spaţiului personal stând foarte aproape de alt individ. Pot vorbi tare, pe un ton furios şi în alte feluri care  induc  presiunea în mod subtil sau chiar să ameninţe alte persoane care participă la schimbul comunicaţional.

Comunicarea pasivă este problematică, evident, nu datorită unor cereri făcute ci datorită faptului că, deseori, comunicarea pasivă nu reflectă adevăratele nevoi sau preferinţe ale vorbitorului.

Comunicatorul pasiv răspunde adesea la remarcile despre preferinţele şi opiniile celorlalţi cu remarci de genul “dacă tu crezi”, sau “cum vrei tu aşa e bine” sau “nici o problemă, pot sa ma ocup eu de asta”. Pe termen scurt, comunicatorul pasiv poate fi văzut ca asigurând fericirea şi plăcerea celorlalţi.

Problemele privind comunicarea pasivă sunt adesea experimentate în timp. Comunicatorul pasiv începe să urască neîmplinirea propriilor nevoi şi opinii în cadrul acestor relaţii.

Receptorul comunicării pasive poate simţi că individul pasiv este doar jumătate de participant în relaţie şi evită responsabilitatea pentru luarea deciziilor importante din cadrul relaţiei.

Comunicarea asertivă asigură că nevoile şi opiniile vorbitorului sunt exprimate onest şi deţinute de acesta. Opiniile sunt exprimate ca opinii şi nu ca certitudini de nedisputat. Acest lucru dă voie celorlalţi participanţi din schimb să-şi exprime şi ei într-un mod confortabil opiniile similare sau contrare.

Comunicatorul prezintă o cerere într-o manieră care este în acelaşi timp clară dar respectă dreptul receptorului de a refuza. În refuzul unei cereri, comunicatorul asertiv enunţă refuzul clar şi fără şovăială dar în acelaşi timp apreciază circumstanţele celuilalt. Scopul fiind până la urmă de respect mutual.

Comportamentul asertiv este caracterizat ca fiind rezonabil, specificându-se acţiunile necesare pentru a împlini cererea şi include declaraţiile care transmit impactul potenţial al acceptării atât pentru cel care face cererea cât si pentru cel care o primeşte.

 

Atunci când doresti ca celălalt să schimbe un comportament indezirabil, prima dată începi cu declaraţia privind impactul negativ al comportamentului, după care sugerezi o alternativă comportamentală specifică şi rezonabilă şi termini cu o declaratie despre impactul pozitiv al alternativei pentru ambele părţi.

Inserarea cerererii pentru o schimbare comportamentală între declaraţiile de impact se mai cheamă şi “sandwiching”.

De exemplu: Dacă vrei sa îi ceri partenerului să te ajute cu treburile casei. Prima data expui părţile negative, ”dacă nu ajută la curăţenie se adună din ce în ce mai multă mizerie ceea ce poate fi neplăcut. E rezonabil sa te ajute măcar 30 de min./zi. Dacă ar face lucrul ăsta aţi putea să petreceţi mai mult timp făcând lucrurile care vă plac şi ar dispărea şi cicăleala.”

Setul de aptitudini care cuprind trainig-ul asertiv sunt: comportamentul nonverbal, primirea şi oferirea de complimente, criticarea şi primirea criticilor, refuzul sau acceptul unor cereri.

Toate aceste lucruri pot fi exersate. După ce se stabileşte o ierarhie în funcţie de dificultate, se poate începe cu ceva mai uşor după care se trece la cele mai dificile putând fi aplicate într-o gamă largă de contexte.

Cel mai usor se poate învăţa prin modelare, adică imitarea comportamentului după cei care deţin aceste aptitudini. Dacă vezi pe cineva care este asertiv, adică reuşeşte să-şi exprime nevoile şi dorinţele, stabileşte clar limitele şi îi respectă pe ceilalţi, atunci poate servi drept un model pentru comunicare.

Bibliografie: William O’Donohue, Jane E. Fisher – COGNITIVE BEHAVIOR THERAPY Applying Empirically Supported Techniques in Your Practice