Depresia în cuplu – o boală cu transmitere prin vorbe

depresia_in_cuplu

Orice cuplu trece prin diferite încercări

Viaţa de cuplu poate fi afectată de o constelaţie de factori, atât interni,cât și externi. Relaţia va trece prin suișuri și coborâșuri, situaţiile vor fi modelate de personalităţile partenerilor, vulnerabilităţile și metodele lor de coping.

Depresia este o încercare demnă de luat în seamă, fiind chiar molipsitoare. Primul partener afectat de depresie devine de nerecunoscut. Cel de-al doilea încearcă în cel mai bun caz să se adapteze noilor condiţii de funcţionare a relaţiei dar poate fi și el afectat de depresie.

Modelul cognitiv al depresiei ne spune că persoane afectată va avea credinţe negative disfuncţionale despre sine, lume și viitor.

Un exemplu de depresie în cuplu

Iată doar un exemplu ilustrativ pentru schimbarea dinamicii relaţiei în urma apariţiei acestei tulburări:

Maria și Alin sunt un cuplu căsătorit. Maria suferă de depresie, Alin observă și încearcă să o sprijine pe aceasta preluând din sarcinile casnice. Maria încearcă prin limitarea interacţiunilor să-i protejeze pe ceilalţi membri ai familiei, inclusiv pe copii, pentru a nu îi molipsi cu o stare negativă.

Însă aceste intenţii bune nu conduc la rezultatul așteptat: Maria dezvoltă neajutorare învăţată, Alin nu mai face faţă sarcinilor de la birou și de acasă, se simte abandonat, Maria preferând mai degrabă să petreacă timp singură. Alin devine și el depresiv, o umbră a ceea ce a fost.

Terapie de cuplu pentru depresie

Din fericire, există metode dovedite știinţific a fi eficiente în tratarea depresiei. În funcţie de gravitate, psihoterapia se îmbină cu medicamentaţia sau pot fi folosite individual.

Terapia de cuplu poate fi recomandată deoarece pe lângă faptul că vindecă partenerul cel mai afectat de depresie, în timp ce acesta se simte sprijinit de celălalt în procesul de consiliere, ambii parteneri vor învăţa strategii de coping mai eficiente, cum să comunice mai bine unul cu altul. Cu alte cuvinte își vor dezvolta împreună strategii pentru a face faţă depresiei.

Printre beneficiile terapiei se numără revizuirea aptitudinilor de comunicare, de rezolvare a problemelor, de luare a deciziilor. În timp ce își vor reduce nivelul furiei sau a altor sentimente negative, frecvenţa comportamentelor pozitive ca zâmbitul, aprecierea, îmbrăţișatul va crește.

Iritabilitatea – simptom al depresiei

Depresia poate fi regăsită și sub alte forme înafară de una pasivă. Partenerul ce suferă de depresie poate deveni agresiv, certăreţ, critic iar cea mai mare greseală este negarea, nerecunoașterea faţă de partener a tulburării. Celălalt membru al cuplului va fi bulversat, se va învinovăţi pentru problemele din relaţie, va fi demoralizat, nervos, plin de resentiment și în cele din urmă va încerca să evadeze.

Nu se poate spune că depresia conduce la divorţ, ci metodele nepotrivite pentru a face faţă la probleme duc la divorţ. Relaţiile extraconjugale, renunţarea la job, absenţa din viaţa socială a celuilalt partner, nu fac decât să agraveze lucrurile.

Cuplul trebuie sa rămână o echipă, să conștientizeze că inamicul este boala, și nu partenerul cu depresie. De altfel, tulburarea nu trebuie confundată cu problemele din relaţie, decizia separării este recomandată a fi amânată după terminarea ședinţelor terapeutice.

Traiul cu o persoană depresivă, care este adesea nefericită, critică și negativistă nu este ușor. Este foarte important ca partenerul suportiv sa dea dovadă de receptivitate, să-și încurajeze partenerul să vorbească despre ce gândește, ce simte, ce are de gând să facă.

În cuplu este totuși mai ușor de a trece peste depresie

În concluzie, depresia în cuplu poate fi o încercare destul de dificilă. Dar depinde de suportivitatea reciprocă a membrilor să lupte împotriva ei, iar cu ajutorul unui psiholog să reușească să o combată.

Încrederea, empatia, perseverenţa și optimismul sunt aliate necesare în lupta cu depresia.

Leave a Comment.