Familiilor celor dependenti de jocurile de noroc

meduze_in_apa

Mai poţi să ai încredere?

Este foarte dificil să mai acorzi încredere când ai fost minţit sau minţită ani la rând, când ai muncit pentru nişte bani care apoi s-au dus pe aparate, ruletă ori pariuri, sau când ai încercat tot felul de soluţii fără nici un rezultat.

Totuşi una din erorile frecvente în astfel de cazuri este să nu crezi că cineva nu mai joacă atunci când se întâmplă asta.

Aşteaptă-te la o renunţare treptată

Am mai scris despre cum se formează dependenţa de jocurile de noroc sau despre intervenţia psihoterapeutică şi simt că este nevoie de un mesaj care să se adreseze familiilor.

Dependenţa faţă de jocurile de noroc, ca orice dependenţă sau tulburare, se răsfrânge şi asupra familiei, nu numai asupra persoanei în cauză. Iar modul în care aceasta reacţionează este foarte important în procesul de renunţare la dependenţă.

De obicei, cineva începe să joace în adolescenţă şi continuă pe parcursul mai multor ani, înainte de a ajunge în terapie. La început, sumele cheltuite sunt mici şi nu pun o problemă atât de mare. Pe măsură ce sumele devin tot mai importante, cel care joacă începe să se împrumute de la prieteni.

Atunci când se întârzie cu plata datoriilor şi trebuie returnate urgent, jucătorul începe să apeleze la familie. Familia de obicei ajută la achitarea împrumuturilor şi primeşte în schimb promisiuni ferme de renunţare la jocuri.

Totuşi, odată ce dependenţa este formată, o persoană nu se poate abţine atât de uşor şi nu poate controla impulsul de a juca. Poate va renunţa o perioadă după care va începe să joace din nou şi va ajunge iar în situaţia de a se împrumuta.

Când familia este pusă din nou în situaţia de a plăti datoriile, apare o neîncredere tot mai mare datorată încălcării promisiunilor. Acest lucru se poate întâmpla de mai multe ori până să fie încercată o formă sau alta de terapie.

Tratamentul pentru jocul patologic de şansă necesită timp, efort şi este anevoios. De multe ori rezultatele soluţiilor încercate nu sunt conform aşteptărilor, fiind considerate un eşec, abandonate şi reluate.

Membrii familiei pot să adune din ce în ce mai multe frustrări, ba chiar să înceapă să aibă probleme financiare sau de sănătate, să ajungă la “capătul puterilor”.

Încearcă să reacţionezi pozitiv, să recunoşti eforturile şi progresul făcute

Dacă un jucător face progrese în lupta cu dependenţa, evoluţia sa pozitivă poate să nu fie recunoscută de cei apropiaţi. Datorită lipsei de încredere, jucătorul nu este crezut că a renunţat o perioadă şi orice recădere este tratată cu o serie de reproşuri, ceea ce poate fi extrem de demotivant.

Trebuie înţeles că recuperarea normală este presărată cu recăderi şi cu perioade în care jocul este reluat. O recădere nu şterge progresul făcut.

De exemplu, un jucător poate juca zilnic pe sume cuprinse între 10 şi 100 de lei. Ulterior, frecvenţa poate să scadă la o dată sau de două ori pe lună şi sumele să se reducă la un sfert. Sau poate să renunţe la amanetarea unor obiecte sau la împrumuturile de la prieteni. Chiar dacă se întâmplă să mai joace, progresul continuă dacă este susţinut.

Familiei îi poate fi ascunsă frecvenţa de joc şi poate avea aşteptări prea mari la începutul terapiei, de renunţare completă. Iar atunci când apare o recădere, există şi o dezamăgire destul de mare.

Exact în acest moment persoana dependentă are cea mai mare nevoie de susţinere şi de acordare a încrederii.

Pe de altă parte, deoarece pierderile sunt ascunse de familie, un jucător are nevoie să fie încurajat pentru a zice de fiecare dată când a jucat şi pentru a cere ajutorul. Acest lucru se poate face doar printr-o atitudine deschisă atunci când recunoaşte.

Recăderea înseamnă progres.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *