Negativismul – piatra de moară care ne scufundă

negativismul

O catastrofă – două abordări

Cu siguranță știți Titanicul. Nu vreau să scriu acum despre un vapor de care poate lumea își amintește sau despre film.

Vreau să compar acest vapor cu un om pentru care vaporul s-a scufundat odată cu lovirea de iceberg. Pe de altă parte vreau sa vorbesc despre un altul care a învăţat să “plutească” în ciudă carnagiului din jurul lui.

Uneori, ceea ce nu te doboară te întărește și te transformă într-un om optimist. Alteori lupta pare pierdută deoarece speranţa se scufundă și se pierde în valul de sentimente negative.

Putem ajunge să ne pierdem speranţa din mai multe motive. Pe unele le voi descrie în exemplul următor. Altele, pe care doar le menţionez, ţin de cât de bine ne putem controla emoţiile, de cât de mult suport social si psihologic avem parte, dar și de mediul din care provenim.

Negativismul ca piatră de moară

Așadar, să-l luăm pe primul om al cărui iceberg, i-a fost fatal stării de bine și datorită căruia a pierdut lupta cu negativismul, pierzându-și speranta.

A ajuns în această situaţie datorită experienţelor trecute și a faptului că nu a fost încurajat de nimeni să lupte și să încerce să plutească în apele învolburate după ciocnirea violentă. Nu icebergul l-a scufundat ci piatra de moară pe care o căra.

Pierderea speranţei a dus la consecinţe triste în atitudinea și credinţele lui, ba chiar la respingere din partea celorlalţi din cauza negativismului pe care îl trăia.

Acesta se concentra asupra lucrurilor pe care nu le are și asupra nenorocirilor întâmplate în trecut.

De exemplu: nu o să fie niciodată un om împlinit, trecutul îl urmărește mereu, își refuză anumite “placeri” din sentimente de vinovăție, are mereu resentimente urmate de episoade depresive serioase.

Tot acest amalgam de sentimente negative sunt precum Titanicul care se îndreaptă (încet dar sigur) pe traiectorie dreaptă către iceberg. Și continuă din nou și se plânge și le povestește altora cât de nenorocită și nefericită este viața lui și cum nu mai găsește cale de ieșire. Nu poate face nimic pentru a ieși din acest abis care îl înghite în fiecare zi încet, dar sigur.

Refuză categoric ajutorul celorlalți, negând în subconștientul lui faptul că are nevoie de ajutor. Din păcate, acest om se scufundă în propriile deziluzii alegând calea negativismului.

Speranța, barca de salvare

Dar ce putem spune despre momentul când Titanicul se lovește puternic de iceberg, însă tu înveți să plutești pe apa până când ajungi la o barcă de salvare? Speranţa este barca de salvare care te poate duce la mal.

Al doilea om pe care l-am menționat la început a învățat să plutească în ciuda faptului că era pe cale să se scufunde.

Scriu despre un optimist care a acceptat cu inimă deschisă ceea ce viață i-a oferit, chiar și obstacolele, și și-a colorat viața în mii de culori în fiecare zi.

Optimismul e sentimentul care îl însoțește mereu, este al lui și nimic și nimeni nu poate schimbă asta. Nici chiar un iceberg uriaș. Acest om pur și simplu dispune de  resurse foarte mari, astfel încât își recunoaște slăbiciunile și lucrurile negative prin care trece, caută și adesea găsește soluții.

Fie vorbește o dată la ceva vreme cu psihologul lui, fie se consultă cu vocea interioară care, fiind și ea educata să fie optimistă îi spune: ”Păi ce facem? Ne scufundăm sau plutim?”.

Starea asta de echilibru care te ține pe linia de plutire numită adesea optimism trebuie și ea educată.

Optimismul se educă

Există câteva aspecte prin care ne putem educa optimismul, printre acestea se numără: urmărirea zilnică a cel puțin unei imagini pozitive (cu o față zâmbitoare sau în care oamenii zâmbesc)…..(studiul lui Mosley); gândește-te că nu ești singurul care trece prin lucruri grele. (Mai sunt și alții) sau apelează la ajutor specializat.

Vizita la psiholog poate însemna linia imaginară pe care tu să plutești mai departe în ciudă ciocnirii violențe de un iceberg. Voltaire a descris optimismul ca fiind “ Furia de a susține că totul e bine, când îți merge rău”. Politica asta este excepțională ori de câte ori vrei să privești un anumit obstacol că pe o provocare.

Tu la ce te-ai gandi dacă ai fi pe un vapor care se scufundă și ce ai face?

 

 

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *