Sindromul copilului perfect, la adulți

sindromul_copilului_perfect

Sindromul copilului perfect nu este tulburare sau o boală. Acest “sindrom” descrie un  tip de personalitate apărut ca urmare a unui model de parenting hiperprotectiv.

A fi copil perfect înseamnă pentru unii oameni să asculţi de părinţi, să iei note bune, să nu intri în conflicte, să stai în banca ta, să te integrezi foarte bine.

Copilul este perfect dacă și părinţii sunt perfecţi. Adică au grijă ca acelui copil să nu-i lipsească nimic, să înveţe, să se comporte într-un mod civilizat, să-l apere de certuri sau alte pericole care ar putea să apară.

Părinţii intervin de cele mai multe ori în majoritatea deciziilor de viaţă. Școală, liceu, facultate, locuinţă, profesie, loc de muncă, prieteni, orientare sexuală, relaţii.

Copilul este perfect dacă urmează direcţiile trasate de părinţi. Desigur, părinţii îi asigură cele mai bune condiţii copilului și se poartă într-un mod perfect arătând afecţiune. În schimb se așteaptă ca copilul perfect să îi asculte și să facă așa cum îi zic părinții, pentru că ei știu mai bine.

Sindromul copilului perfect apare la adulţi și nu la copii. Problemele apar atunci când copilul devine adult și își formează propria personalitate și propriile nevoi și dorinţe. Dintr-o dată, copilul este o persoană care își dorește altceva decât părinţii.

Sindromul copilului perfect reflectă drama în care se află o persoană. Pe de-o parte vrea să fie recunoscător părinţilor pentru tot ce i-au oferit, pe de altă parte și-ar dori să-și urmeze propriile visuri.

Un copil devine perfect pentru că interiorizează normele impuse de ceilalţi suprimându-și propriile nevoi și tendinţe. Pentru părinţi, a fi recunoscător înseamnă a face ce ţi se zice. Copilăria perfectă presupune multă vinovăție. Pentru a suprima acele nevoi și dorinţe este nevoie de vinovăţie.

Când adultul cu sindromul copilului perfect vrea să își aleagă o altă profesie decât cea indicată de părinţi sau are o relaţie dezaprobată de aceiași părinţi este făcut să se simtă vinovat că nu este recunoscător și că le face rău luând o altă decizie.

Sindromul copilului perfect înseamnă supralicitarea vinovăţiei.

Formarea propriei personalităţi și a propriei identităţi înseamnă alegeri diferite de multe ori de cele ale părinţilor. Părinţii, poate dintr-o rigiditate a perspectivei sau din teamă, nu acceptă acele alegeri și încearcă să-l facă pe adult să fie din nou copilul perfect.

Astfel de multe ori se ajunge la conflicte, minciuni, rebeliune și multă suferinţă de ambele părţi.

Construirea propriei identităţi poate să facă și victime. O identitate proprie nu se poate construi urmând doar ce ţi se zice ci alegând ce e mai bun pentru tine, ce iţi place și ce îţi dorești.

Până la urmă, doar tu poţi să știi ce este mai bun pentru tine. Dacă o alegere este greșită atunci poţi să înveţi din ea. Poate că cele mai multe lucruri le învăţăm atunci când greșim pe propria piele.

Un sfat pentru părinţi: Lăsaţi copiii să facă și greșeli!

 

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *