ADHD (TULBURAREA DE HIPERACTIVITATE ȘI DEFICIT DE ATENȚIE) LA ADULT
Există căteva mituri legate de ADHD-ul adulților, care îngreunează diagnosticarea și apelarea la serviciile psihiatrice/psihologice. Unul dintre ele se referă la faptul că este o tulburare exclusiv a copilăriei, iar al doilea mit spune că multă lume se comportă de parcă ar avea ADHD.
Stilul de viață modern, folosirea internetului în exces, expunerea excesivă la informații și stimuli noi, devin un mediu ostil pentru creierul uman, dar nu poate provoca ADHD la adulți. E adevărat că atât adulții cât și copiii care utilizează în exces tehnologia resimt o accentuare a deficitului de atenție.
Simptomele debutează în copilărie, iar aproximativ 50% dintre copiii diagnosticați cu ADHD devin adulți cu ADHD. Adeseori adulții descoperă că ei inșiși au ADHD, atunci când copilul lor este diagnosticat. Există o remisie parțială a tulburării la vârsta adultă, astfel hiperactivitatea poate scădea, dar impulsivitatea, neliniștea și deficitul de atenție pot continua (ADD).
Tulburarea de hiperactivitate și deficit de atenție sau ADHD este o tulburare caracterizată de un deficit de atenție, hiperactivitate și impulsivitate sau o combinație a acestora, care interferează și au impact negativ asupra muncii, relațiilor și calității vieții, dacă este netrată sau nedepistată.
Mai puțin de 20% dintre adulții cu ADHD sunt diagnosticați sau beneficiază de ajutor specializat, fie că au trecut de copilărie fara sa fie tratați corespunzător sau nu au răspuns la tratament, fie că au ajuns la viața adultă și suferă de anxietate, depresie sau alte tulburări, iar AdHD -ul e mascat de acestea.
Cele mai comune simptome ale ADHD -ul adultului(conform DSM V), care pot fi experiențiate pe diferite nivele de severitate, de la ușoare la semnificative sunt:
- Deficitul de atenție
o deficit de atenţie pentru detalii sau greşeli din neglijenţă în sarcini de muncă sau în alte activităţi;
o concentrare dificila la sarcinile de lucru ;
o dificultăți de ascultare a celorlalți
o dificultate de a urmări instrucţiunile şi dificultăți de a termină treburile casnice sau obligaţiile de serviciu (nu datorită neînţelegerii instrucţiunilor);
o dificultăţi în a-şi organiza sarcinile şi activităţile;
o evitarea implicării în sarcini ce necesită un efort mental susţinut;
o pierderea materialele necesare unor sarcini sau activităţi;
o atenţia este distrasă frecvent şi foarte uşor de către stimuli externi;
o uitarea activităţile cotidiene.
- Hiperactivitatea
o nelinişte, dificultăţi de relaxare şi sentimentul de a fi tot timpul „la limită”.
o vorbitul excesiv
- Impulsivitatea
o răspunsurile apar înainte ca întrebările să fie complet formulate;
o dificultate de a-și aştepta rândul;
o întreruperea sau deranjarea altora în mod frecvent;
4. Deficite în reglarea emoțională cu labilitate emoțională marcată
- Sensibilitate excesivă la critică sau la respingere cu reacții intense de anxietate, depresie, furie (disforia sensibila la respingere).
- Toleranța scăzută la frustare și stima de sine scăzută scăzută care duc frecvent la depresie.
Tulburările mentale frecvent asociate ADHD-ul sunt anxietatea, depresia, tulburarea bipolara și abuzul de substanțe, ceea ce afectează și mai mult calitatea vieții și a relațiilor la vârsta adultă.
Atăt depresia, cât și anxietatea afectează capacitatea de concentare, dar există o diferență calitativă de afectare a atenției în tulburarea ADHD.
Cauzele tulburării ADHD:
Cercetările din domeniul neuropsihobiologiei arată că ADHD reprezintă un deficit neurobiologic, cu determinare genetică și puternic influențată de mediu.
ADHD se manifestă prin afectarea funcţiilor executive (organizare, planificare, memorie de lucru, atenţie selectivă, flexibilitate), datorată disfuncţiilor dopaminergice şi noradrenergice din ariile sistemului limbic.
Diagnosticul tulburării ADHD:
Pentru a face diagnosticul diferențial al ADHD-ului, adesea mascat de prezența altor tulburări mentale, echipa formată din doctorul psihiatru și psihologul clinician vor apela la interviul clinic privind istoricul tulburării și manifestările prezente și o evaluare clinică care cuprinde o baterie de teste de evaluare a funcțiilor executive, teste de depresie, anxietate.
În urma evaluării clinice se vor prezenta opțiunile terapeutice, medicamentos si/sau psihoterapeutic, în funcție de severitatea prezentei simptomelor.
Implicațiile diagnosticului și a terapiei psihologice:
Un plan personalizat de terapie în funcție de severitatea simptomelor, care va cuprinde:
-psihoeducația în ceea ce priveste tulburarea AdHD.
– tehnici psihoterapeutice de management al timpului si a sarcinilor;
-tehnici psihologice și comportamentale de îmbunătățire a funcțiilor executive
– tehnici de reglare emoțională pentru managementul emoțiilor (meditație, tehnici de relaxare, tehnici de restructurare cognitivă a gândurilor negative)
– îmbunătațirea stimei de sine
– abordarea psihoterapeutică a posibilelor traume psihologice
Scopul terapiei este câștigarea sentimentului de autocontrol și folosirea resurselor personale pentru a avea o calitate a vieții ridicate. Ca resurse personale ale persoanelor care au ADHD sunt recunoscute creativitatea, empatia și faptul că sunt parteneri extrem de iubitori.
Un alt scop este imbunătățirea calității relației cu partenerul/familia. Deseori partenerul are impresia că e într-o relație cu un copil, neimplicat, cu capul în nori, ceea ce îl face să devină cicălitor, critic sau dojenitor, și în ciuda intențiilor bune nu face decât să întărească convingerea că celălalt e defect, iar sensibilitatea la respingere a partenerului cu ADHD creste. Emoțiile persoanei cu ADHD aflată sub stres suplimentar escaladează: frică/furie/tristețe/vinovăție formăndu-se un cerc vicios și ducând șa conflicte multiple. Nu e vina nimănui că ADHD -ul face parte din viața cuplului, a educa partenerii despre tulburare și a învăța noi strategii folositoare este unul dintre scopurile terapiei de cuplu sau individuale.
Îmbunătățirea abilităților parentale, cu efect asupra sănătății emoționale a propriilor copii. Predictibilitatea reacțiilor emoționale ale părinților este unul dintre factorii de mediu importanți cu efect asupra dezvoltării și flexibilizării atenției la copii. Imaginati-va efectul pe care îl are asupra unui copil, reacția iritată/ furioasă a părintelui atunci când copilul se îndreaptă cu toată încrederea spre părinte, asteptându-se la confort emotional!
Acest articol nu a fost scris cu scopul de a vă autodiagnostica și nu încurajăm autodiagnosticarea pe internet.
Daca manifestările descrise vi se potrivesc, apelați cu încredere la specialiștii din domeniul sănătății mintale.
Referințe bibliografice
- American Psychiatric Association: Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, Fourth Edition, Text Revision. Washington, DC, American Psychiatric Association, 2000
- Dobrescu I (sub red.). Manual de Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului, vol. I, Ed. Medicală, Bucureşti, 2010.
- Mate, G. (2019). Minți împrăștiate. Originea și vindecarea tulburării de deficit de atenție. Editura Herald, București.
http://snpcar.ro/sindromul-de-adhd-la-adulti-criterii-de-diagnostic-si-interventie/