Ce este psihoterapia?

Foarte simplu spus, terapia este procesul în care te întâlnești cu un psihoterapeut (sau consilier psihologic) cu scopul de a îmbunătăți anumite tipare de a gândi (spre exemplu, tendința de a catastrofa care poate conduce la anxietate crescută și constantă), a simți (cum ar fi înclinația de resimți preponderent mai multe emoții negative, ce au o intensitate crescută și care durează un timp îndelungat), a te comporta (un exemplu ar fi predilecția spre comportamente pasiv-agresive care ajung să îți afecteze relațiile cu persoanele dragi) sau de a avea anumite senzații corporale persistente și deranjante – pe care le ai și care fie îți provoacă suferință și distres, îți afectează relaționarea cu ceilalți sau funcționarea zilnică.

 

În cadrul terapiei se lucrează într-un mod colaborativ asupra anumitor aspecte ale tale pe care ți-ar plăcea să le modifici și asupra unor comportamente pe care ți-ar plăcea să le înlocuiești cu unele mai “sănătoase”. Poate însemna, de asemenea, să explorezi anumite sentimente dureroase și să integrezi și accepți acele experiențe negative care te-au marcat de-a lungul vieții și care continua să te afecteze și în prezent.

 

Cum decurge, mai exact, terapia?

Nu există un tipar al terapiei “bătut în cuie” care să fie aplicat în fiecare ședință, iar acest lucru se datorează faptului că fiecare om care trece pragul cabinetului este unic: fiecare are experiențele lui de viață care l-au modelat, are valorile personale caracteristice și are scopurile și țelurile proprii de viitor. Iar un terapeut ține cont de toate aceste aspecte atunci când începe lucrul cu o nouă persoană.

În schimb, aspectele comune care apar în ședințele de terapie sunt: confidențialitatea informațiilor pe care i le împărtășești terapeutului; stabilirea scopurilor și aspectelor asupra cărora se va lucra în cadrul terapiei, într-un mod colaborativ; normalizarea problemelor cu care te confrunți și exprimarea compasiunii și empatiei față de acestea; ascultarea activă; înțelegerea problemelor cu care te confrunți și conceptualizarea lor într-un limbaj accesibil; insuflarea speranței că se poate lucra asupra problemelor pentru a le îmbunătăți și lucrul propriu-zis asupra acestora aplicând diferite strategii și instrumente terapeutice.

De asemenea, în cadrul procesului terapeutic, ca rezultat al interacțiunilor constante și repetate, terapeutul poate ajunge să modeleze comportamente mai puțin disfuncționale, pe care clientul le poate pune, ulterior, în practică în viața sa de zi cu zi – acest lucru se întâmplă mai ales când acesta a crescut într-un mediu disfuncțional (sau chiar abuziv) care nu i-a permis să învețe și să dezvolte șabloane sănătoase de relaționare cu ceilalți.

 

De ce să apelez la terapie când pot vorbi cu partenerul sau un prieten apropiat? Sau chiar cu un părinte?

Discuțiile caracterizate de vulnerabilitate și deschidere emoțională pot fi unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face pentru sporirea calității unei relații (romantice, de prietenie sau cu unul dintre părinți). Astfel de discuții nu numai că pot conduce la creșterea apropierii dintre voi, dar pot îmbunătăți felul în care te simți pe moment prin faptul că îți exprimi sentimentele negative în prezența cuiva în care poți să ai încredere – adică simplul fapt că le verbalizezi îți reduce stresul și încordarea pe care le simțeai inițial, aducându-ți un oarecare confort.

Dar, atunci când ne confruntăm cu anumite probleme de lungă durată sau chiar și unele mai recente, dar care îți afectează bunăstarea vieții într-un mod profund, există anumite motive pentru care terapia este mai potrivită decât simplele discuții cu cineva apropiat. Totodată, terapia este mai degrabă recomandată în cazurile în care se dorește să se obțină schimbări (emoționale, comportamentale, cognitive sau chiar somatice) pe termen lung.

 

• Terapeuții sunt profesioniști calificați pentru a lucra cu sănătate mentală.

Iar acest lucru implică, pe lângă conversații caracterizate de vulnerabilitate (din parte clientului) și de înțelegere și empatie (din partea psihoterapeutului) și lucrul terapeutic. Din cauza felului în care a fost portretizată, mulți oameni au impresia că în afară de a vorbi, în terapie nu prea faci și altceva. Dar această preconcepție nu este una acurată, terapia implicând mult mai multe elemente, conversațiile reprezentând doar unul dintre acestea. Folosindu-se de o gamă largă de metode, terapeuții învață persoanele să aplice diferite “instrumente” terapeutice atât în ședințele de terapie și mai apoi în viața de zi cu zi cu scopul de a trăi cât mai echilibrat.

 

Există o multitudine de tehnici pe care un terapeut le poate aplica în terapie, prin care poți învăța cum:

° să îți îmblânzești intensitatea emoțiilor și cum să le exprimi într-un mod (mai) sănătos;

° să ai standarde (față de tine sau de alții) mai puțin rigide, lucru care se poate traduce apoi și în reducerea emoționalității negative;

° să recunoști relațiile sănătoase și cum poți să le facilitezi existența;

° poți să recunoști oamenii care nu sunt potriviți pentru tine și cum să eviți relațiile abuzive;

° să înveți să stabilești limite sănătoase față de posibili parteneri, prieteni sau chiar părinți;

° să ai o comunicare mai bună, clară și precisă;

° calitatea relațiilor din trecut poate să afectele calitatea relațiilor din prezent (chiar dacă nu suntem conștienți de asta) și cum acest ciclu vicios poate fi întrerupt;

° să înțelegi cine ești cu adevărat, care sunt valorile tale profunde și cum să trăiești o viață conformă cu acestea;

° să îmbunătățești simptomele bolilor mentale și să previi cronicizarea sau apariția lor;

° să savurezi momentul prezent, aplicând tehnici de mindfulness;

° să te relaxezi folosindu-te de tehnici de respirație profundă.

 

• Terapeuții sunt (mult mai) obiectivi.

Spre deosebire de parteneri, prieteni sau părinți, psihoterapeuții sunt, de cele mai multe ori, mult mai obiectivi în interacțiunile din cadrul ședințelor. 𝐃𝐞𝐬̦𝐢 𝐜𝐮 𝐭𝐨𝐭̦𝐢𝐢 𝐚𝐯𝐞𝐦 𝐚𝐧𝐮𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐩𝐭̦𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐯𝐚𝐥𝐨𝐫𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞 𝐠𝐡𝐢𝐝𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐧𝐞 𝐢𝐧𝐟𝐥𝐮𝐞𝐧𝐭̦𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐯𝐢𝐚𝐭̦𝐚̆, 𝐭𝐞𝐫𝐚𝐩𝐞𝐮𝐭̦𝐢𝐢 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐢̂𝐧𝐯𝐚̆𝐭̦𝐚𝐭̦𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐥𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐬̦𝐭𝐢𝐞𝐧𝐭𝐢𝐳𝐞𝐳𝐞 𝐬̦𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐚𝐜𝐚̆ 𝐚𝐛𝐬𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭̦𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐞𝐚 𝐢̂𝐧 𝐬̦𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐞. Asta înseamnă că, chiar dacă în cadrul terapiei ar reieși că anumite valori sau dorințe de ale clientului nu se aliniază (𝑠𝑎𝑢 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑐ℎ𝑖𝑎𝑟 𝑜𝑝𝑢𝑠𝑒) cu cele pe care le deține terapeutul, acesta din urmă nu va încerca să i le schimbe, ci va continua să lucreze cu acesta pentru a-l încuraja să înceapă să meargă pe propriul drum, fără să se (mai) lase constrâns de așteptările și dorințele ce au fost proiectate asupra sa de către cei din jur.

Prietenii sau părinții ar putea să încerce să te convingă “să îți trăiești viața așa cum au făcut-o ei”, lucru realizat, de cele mai multe ori, fără să își dea seama de asta. Consideră că dacă ei sunt mulțumiți de viața și alegerile pe care le-au făcut, așa vei fi și tu dacă le asculți sfaturile. Dar cei mai mulți oameni, nu sunt atât de atenți la faptul că, spre deosebire de drumul pe care ei l-au ales, 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐥𝐞 𝐬̦𝐢 𝐝𝐨𝐫𝐢𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞 𝐭𝐚𝐥𝐞 𝐩𝐨𝐭 𝐟𝐢 𝐟𝐨𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐟𝐞𝐫𝐢𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐚𝐥𝐞 𝐥𝐨𝐫, 𝐢𝐚𝐫 𝐚𝐥𝐞𝐠𝐞𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐧𝐞𝐚𝐩𝐚̆𝐫𝐚𝐭 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐢𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐢𝐧𝐞.

Totodată, faptul că psihoterapeuții sunt, în general, mai obiectivi rezultă că în terapie nu ți se vor valida anumite idei (cum ar fi preconcepții foarte rigide despre tine, despre ceilalți sau despre lume, în general) pe care le ai doar pentru că acestea există deja. Acest lucru este făcut, cu precădere, de o persoană apropiată care, pentru că ține la tine și vrea să te facă să te simți mai bine, tinde îți dea dreptate și să îți aprobe comportamentele.

Dar scopul unui terapeut este, printre altele, 𝐬𝐚̆ 𝐭𝐞 𝐢̂𝐦𝐩𝐢𝐧𝐠𝐚̆ 𝐬𝐚̆ 𝐚𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐞𝐳𝐢 𝐜𝐫𝐢𝐭𝐢𝐜 anumite credințe pe care le ai și care îți pot provoca suferință, făcându-te să vezi lucrurile și din altă perspectivă. 𝐈𝐚𝐫 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐦𝐨𝐝𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚̆𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯𝐚̆ 𝐬𝐞 𝐩𝐨𝐭 𝐝𝐨𝐯𝐞𝐝𝐢 𝐜𝐫𝐮𝐜𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐢̂𝐧 𝐦𝐨𝐝𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐚𝐧𝐮𝐦𝐢𝐭𝐨𝐫 𝐭𝐢𝐩𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐠𝐚̂𝐧𝐝𝐢𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐠𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐬𝐚𝐮 𝐝𝐢𝐟𝐞𝐫𝐢𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐝𝐞𝐳𝐚𝐝𝐚𝐩𝐭𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐞 𝐚𝐢 (și care sunt atât de înrădăcinate încât pot părea “că fac parte din tine”).

 

• Terapia se focusează doar pe tine.

De mult ori, putem ajunge să ne simțim vinovați atunci când apelăm, în mod repetat, la o persoană apropiată pentru a ne ventila emoțiile și pentru a primi sprijin și sfaturi, 𝐝𝐞𝐨𝐚𝐫𝐞𝐜𝐞 𝐬𝐢𝐦𝐭̦𝐢𝐦 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐚 𝐬𝐚̆ 𝐨𝐟𝐞𝐫𝐢𝐦 𝐬̦𝐢 𝐧𝐨𝐢 𝐚𝐜𝐞𝐞𝐚𝐬̦𝐢 𝐚𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐞 𝐬̦𝐢 𝐢̂𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞𝐠𝐞𝐫𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞-𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐚𝐜𝐨𝐫𝐝𝐚𝐭𝐞. Totodată, cum fiecare om are propria viața cu dificultățile ei, nu este garantat că persoana respectivă poate fi acolo pentru noi de fiecare dată când avem nevoie de susținere. Acest lucru ne poate face, astfel, să evităm să apelăm la ei deși am simți nevoia să o facem. În plus, nefiind un profesionist calificat pentru a lucra cu sănătate mentală, persoana apropiată nouă nu dispune de cunoștințele necesare pentru a se descurca cu o problemă profundă sau un eveniment traumatic – situații ce necesită cunoștințe mult mai comprehensive și nuanțate.

𝐃𝐚𝐫, 𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐝𝐞𝐨𝐬𝐞𝐛𝐢𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐯𝐞𝐫𝐬𝐚𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐜𝐮 𝐩𝐫𝐢𝐞𝐭𝐞𝐧𝐢 𝐬𝐚𝐮 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞𝐧𝐞𝐫𝐢, 𝐭𝐢𝐦𝐩𝐮𝐥 𝐚𝐟𝐞𝐫𝐞𝐧𝐭 𝐬̦𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐚𝐩𝐢𝐞 𝐢̂𝐭̦𝐢 𝐚𝐩𝐚𝐫𝐭̦𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐭̦𝐢𝐞. În consecință toată atenția terapeutului se poate concentra doar pe tine și pe lucrul terapeutic, fără să fii nevoit să te îngrijorezi că acaparezi discuția și fără să te simți vinovat că “i-ai irosi timpul cu problemele tale” – 𝐬𝐜𝐨𝐩𝐮𝐥 𝐭𝐞𝐫𝐚𝐩𝐞𝐮𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐭𝐨𝐜𝐦𝐚𝐢 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐚 𝐞𝐬𝐭𝐞: 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐞 𝐚𝐜𝐨𝐥𝐨 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐢𝐧𝐞 (𝐬̦𝐢 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐢𝐧𝐞), 𝐬𝐚̆ 𝐭𝐞 𝐚𝐬𝐜𝐮𝐥𝐭𝐞 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐚 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐜𝐚, 𝐬𝐚̆ 𝐞𝐦𝐩𝐚𝐭𝐢𝐳𝐞𝐳𝐞 𝐬̦𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐭𝐞 𝐚𝐣𝐮𝐭𝐞 𝐢̂𝐧 𝐧𝐚𝐯𝐢𝐠𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬̦𝐢 𝐫𝐞𝐳𝐨𝐥𝐯𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐛𝐥𝐞𝐦𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐜𝐮 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐭𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐟𝐫𝐮𝐧𝐭̦𝐢.

• Și nu în ultimul rând, terapia e confidențială.

Confidențialitatea ședințelor de terapie este unul dintre cele mai importante și consacrate aspecte alea acesteia. Psihoterapeuții sunt obligați prin lege și de codul deontologic să păstreze confidențialitatea informațiilor pe care le împărtășești cu ei. 𝐂𝐚 𝐮𝐫𝐦𝐚𝐫𝐞, 𝐧𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐭𝐞 𝐭𝐞𝐦𝐢 𝐜𝐚̆ 𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 𝐬𝐩𝐮𝐢 𝐯𝐚 𝐩𝐚̆𝐫𝐚̆𝐬𝐢 𝐜𝐚𝐛𝐢𝐧𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐩𝐬𝐢𝐡𝐨𝐭𝐞𝐫𝐚𝐩𝐞𝐮𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢.

_______________________

Cred că Julie de Azevedo Hanks, autoare și expertă în consilierea relaționară a rezumat frumos diferența dintre terapeuți și prieteni prin următoarea analogie:

“Terapeuții sunt ca niște antrenori ce stau în afara terenului și îți observă viața, iar prietenii sunt jucătorii ce participă la joc. Ambele categorii sunt importante, dar rolurile pe care le au și perspectivele lor diferă într-un mod fundamental.”