Capcanele mentale dezvoltate în copilărie și cum acestea ne influențează viața în prezent

Din ce în ce mai mulți oameni aleg să vină la terapie deoarece prezintă dificultăți și nemulțumiri pervazive în sfera relațiilor interpersonale, dificultăți care își au rădăcinile în copilăria lor timpurie.

Fie că este vorba de relațiile de cuplu, familiale, de prietenie sau chiar cele profesionale, cu toții avem anumite tipare de gânduri, emoții și comportamente care ne fac mai ușoară parcurgerea vieții de zi cu zi.

Cu toate acestea, în unele cazuri, aceste șabloane sunt atât de rigide și disfuncționale încât conduc, în mod constant, la relații interpersonale deficitare (și chiar abuzive), emoționalitate negativă cronică (sentimente precum anxietate, tristețe și depresie, rușine și vinovăție sau frustrare, neajutorare și furie) și la un sentiment vag și persistent de insatisfacție resimțit la un nivel profund. Jeffrey E. Young (fondatorul terapiei focalizate pe scheme) denumește aceste tipare disfuncționale și adânc înrădăcinate scheme mentale, iar în cartea sa „Cum să-ți reinventezi viața” le descrie ca fiind niște capcane mentale.

Cum marea majoritate a acestor șabloane ni s-au dezvoltat în copilărie, suntem atât de obișnuiți cu prezența lor – practic aceste modalități de a gândi, simți și acționa fac parte din noi „de când ne știm”- încât ajungem chiar să ne definim prin ele. Pentru noi, ele reprezintă pietrele de temelie ale identității noaste, ale imaginii noastre de sine, fiind o hartă a experiențelor noastre și cuprinzând amintirile, emoțiile, gândurile și senzațiile corporale trăite. Încercarea de a renunța la ele este dificilă, deoarece poate fi resimțită ca o încercare de a renunța la (ceea ce percepem a fi) o parte integrantă a propriului sine.

 

Totodată, fiind niște principii generale de catalogare a experiențelor de viață, acestea „ne oferă un anumit sentiment de predictibilitate și certitudine”. Și tocmai pentru că aceste scheme reprezintă normalul nostru, fiindu-ne atât de familiare, avem tendința să fim atrași de persoane (parteneri, prieteni etc.) și contexte care ne induc aceleași experiențe (sau unele foarte asemănătoare) cu cele trăite în copilărie.

Aceste capcane mentale pot apărea pe fondul neîndeplinirii nevoilor fundamentale din copilărie: unui copil căruia nu i s-a dat voie să facă nimic pe cont propriu niciodată, ignorându-i-se astfel nevoia de autonomie și competență, poate dezvolta schema de dependență; în cazul unui copil pentru care părinții nu au reprezentat o baza de siguranță și i-au ignorat nevoia unui atașament securizant, acesta poate dezvolta schema de abandon.

O altă modalitate prin care o capcană mentală poate apărea este atunci când avem parte de experiențe timpurii toxice: când un copil este abuzat emoțional, fizic sau sexual, este foarte probabil să dezvolte schema neîncrederii și abuzului.

 

În terapia schemelor, există patru teme mai largi ce însumează, în total, cele 18 scheme descoperite de către Jeffrey E. Young:

 

• Tema „Izolării și respingerii”

1. Schema Abandonului: capcana care, alături de cea a Neîncrederii și abuzului, debutează cel mai devreme, ambele având legătură cu baza de siguranță a bebelușului (părinții sau alte persoane de referință) – pentru acesta, sentimentul siguranței, al suportului și al conectări sunt vitale pentru supraviețuire. Persoanele care au fost abandonate în copilărie, prezintă unele dintre cele mai adânci și dificil de tratat traume, iar capcana Abandonului poate fi rezumată ca reprezentând sentimentul vag și persistent că „persoanele importante nu vor fi acolo pentru mine și că toată lumea mă va abandona”.
2. Schema Neîncrederii și abuzului: și această capcană mentală are legătură cu baza de siguranță a copilului și apare atunci când tocmai persoanele care trebuiau să îl iubească, îngrijească, să îi ofere confort și alinare îl abuzează, distrugându-i astfel abilitatea de a se încrede în oameni. Aceste persoane ajung să fie convinși că toată lumea, la un moment dat, îi va răni/abuza, trăda, minți, se va folosi de ei sau îi vor umili, fiindu-le astfel afectată abilitatea de a forma legături profunde și de durată.
3. Schema Deprivării emoționale: se dezvoltă atunci când nevoile emoționale ale copilului nu sunt îndeplinite: când un copil este ignorat sau când nu i se oferă afecțiune sau căldură. De asemenea, absența înțelegerii sau ascultării, precum și absența ghidării din partea unui adult cu experiență de viață contribuie la sedimentarea acestei capcane mentale. Și ca rezultat, aceste persoane trăiesc constant cu sentimentul că nevoile lor emoționale nu vor putea fi niciodată îndeplinite de către ceilalți.
4. Schema Deficienței: este capcana mentală ce rezultă atunci când am avut parte de foarte multe critici aspre în copilărie sau când ne-am simțit respinși/dați la o parte de către ceilalți. Drept urmare, sentimentul că suntem valoroși în viața noastră privată și profesională nu se dezvoltă, rezultând în schimb un sentiment pervaziv și dureros cum că ceva fundamental este în neregulă cu noi și că, în mod structural, suntem defecți.
5. Schema Izolării sociale: apare tot de pe urma respingerii percepute și caracteristica sa de bază este inabilitatea de a forma conexiuni sociale, de a simți că facem parte dintr-o comunitate mai largă. Cei care au dezvoltat această capcană mentală au un sentiment pervaziv că sunt diferiți de toți ceilalți, că sunt ciudați sau un paria. Drept urmare, persoanele acestea refuză să iasă la întâlniri (intime sau de grup, cu persoane relativ mai apropiate), evită petrecerile, reuniunile sau orice ce alt fel de întruniri.

 

 

• Tema „Autonomiei limitate și a performanței”

6. Schema Dependenței/Incompetenței: derivă din faptul că nevoia de autonomie din copilărie nu a fost îndeplinită. Nevoia de independență, de a avea anumite responsabilități (în conformitate cu vârsta, bineînțeles), de a face alegeri pe cont propriu, de autoguvernare este una dintre cele mai importante pe care le are o persoană.

Persoanele ce au avut părinți ce au luat toate deciziile pentru ei, nu le-au acordat nicio responsabilitate sau nu i-au lăsat să își formeze abilitatea de a funcționa și judeca pe cont propriu, sunt foarte probabil să dezvolte această capcană mentală și astfel să fie incapabili să funcționeze fără ajutorul părinților, partenerului sau prietenilor.

7. Schema Vulnerabilității față de pericole sau boală: această capcană mentală poate apărea atunci când un copil a fost hiper-protejat în copilărie (și care avea cel puțin un părinte foarte anxios când era vorba despre siguranța și/sau sănătatea proprie sau a copilului). Copilului învață astfel să se simtă mereu în pericol, iar această vulnerabilitate percepută se acutizează treptat de-a lungul vieții până devine aproape paralizantă. Persoanele cu această schemă trăiesc constant cu sentimentul că o catastrofă este pe cale să aibă loc.

8. Schema Sinelui diminuat: se dezvoltă atunci când copilul, incapabil să fie independent (deoarece nu i s-a încurajat niciodată capacitatea de a fi așa) începe să preia din personalitatea/sinele unui părinte. Cum nu a fost învățat să își dezvolte propriile interese sau să fie atent la propriile nevoi și dorințe, sinele acestuia aproape că fuzionează cu cel al părintelui, dezvoltând și un atașament excesiv față de acesta. Persoanele cu această capcană mentală nu știu cine sunt fără părintele față de care au fuzionat.

9. Schema Eșecului: persoanele ce suferă de această capcană mentală resimt tot timpul sindromul impostorului față de viețile lor profesionale și față de rezultatele din cariere. În mod constant au impresia că sunt mai lipsiți de talent, succes și inteligență când se compară cu colegii lor. De obicei apare atunci când cel puțin unul dintre părinți a fost extrem de critic față de rezultatele școlare obținute și când a avut parte de foarte mult comparații cu colegi de aceeași vârstă, părinții nefiind niciodată mulțumiți de rezultatele obținute de către copilul lor.

 

 

• Tema „Limitelor inadecvate”

10. Schema Îndreptățirii/Grandoare: copiii care cresc cu părinți ce le impun limite realiste, învață autocontrol și autodisciplină – reprezentând unele dintre cele mai importante abilități pentru bunăstarea relațiilor interpersonale. Atunci când un copil crește fără nicio limită, nu învață să fie sensibili (și) la nevoile altora. De-a lungul dezvoltării, pot ajunge chiar să îi desconsidere pe ceilalți, fiind preocupați doar de propriile dorințe și ajung să dezvolte un sentiment de superioritate și o credință cum că ar avea drepturi și privilegii speciale.

11. Schema Lipsei de autocontrol/autodisciplină: această capcană mentală este caracterizată de inabilitatea de a tolera emoții inconfortabile, cum ar fi stresul, anxietatea sau frustrarea. Odată ce apare orice disconfort, persoanele ce au dezvoltat această schemă încearcă să ne îndepărteze de el – comportament prin care, de foarte multe ori, ajung să se auto-sabotează deoarece, fără să fie conștienți de acest lucru, realizează aceste evitări în detrimentul urmăririi și atingerii țelurilor personale.

 

 

• Tema „Externalizării”

12. Schema Subjugării: această capcană mentală poate să apară atunci când nevoia de auto-exprimare (a nevoilor, dorințelor și emoțiilor sau a opiniilor) nu a fost îndeplinită de mediul familial, a fost descurajată sau chiar pedepsită. Un copil care a crescut într-o familie în care nevoile și dorințele i-au fost constat ignorate sau a fost făcut să se simtă vinovat atunci când își exprima emoțiile, poate să internalizeze ideea că ceea ce vor ceilalți este mereu mai important decât aspirațiile, nevoile sau opiniile sale.

În consecință, o astfel de persoană încearcă să le facă pe plac tuturor, tot timpul, aparent fără să îi pese de propriile nevoi. Drept urmare, după un timp rezultă frustrarea și furia, iar atunci când nu mai pot fi ignorate, ies la suprafață fie prin comportamente pasiv-agresive sau chiar prin izbucniri furioase și agresive.

13. Schema Sacrificiului de sine: apare, de obicei, în familiile în care copilul a fost nevoit să aibă grijă fie de părinți, fie de frați (ca urmare a faptului că părinții nu au fost în stare să facă acest lucru). Astfel, copilul, de mic învață să pună nevoile altora pe primul lor, în detrimentul nevoilor sale. Învață de asemenea, să asocieze valoarea sa ca persoană cu faptul că „trebuie să fie o persoană bună” care sare în ajutorul tuturor.

Astfel de persoane ajung să apeleze la terapie atunci când sunt pline de resentimente, când simt că și-au epuizat toate resursele și când deja au ajuns să trăiască cu un sentiment constant că nimeni nu îi apreciază și că lumea se folosește de ei.

14. Schema Căutării aprobării/validării: se dezvoltă pe baza unei nevoi adânc înrădăcinate de a fi plăcut de toată lumea. Deși această nevoie este una normală și prezentă în mod universal, această capcană mentală devine o problemă atunci când nevoia devine atât de puternică încât produce suferință emoțională și împiedică persoanele din a-și îndeplini scopurile și țelurile personale.

 

 

• Tema „Vigilență și inhibiție”

15. Schema Pesimismului/Negativismului: această capcană mentală este caracterizată de un focus exagerat pe lucrurile negative ce au loc în viață sau care ar putea să aibă loc în viitor, trăsătura sa de bază fiind gânduri de forma „Dar dacă … ?”.

Persoanele care dezvoltă această schema ruminează mereu asupra scenariilor cele mai negative, au tendința de a maximiza orice lucru (perceput ca fiind) negativ ce li se întâmplă, minimizând în același timp orice aspect pozitiv. Din cauza asta, sunt caracterizate ca fiind tot timpul îngrijorate și vigilente, încordate și indecise.

16. Schema Inhibiției emoționale: persoanelor ce suferă de această capcană emoțională se vine extrem de greu să își exprime emoțiile resimțite, considerând că exprimarea sentimentelor este un semn de slăbiciune și vulnerabilitate și că anumite emoții nu trebuie simțite/verbalizate.

De asemenea, persoanele acestea tind să nu se exprime emoțional și se simt inconfortabil atunci când alte persoane își împărtășesc propriile sentimente și nevoi. Totodată, pun un foarte mare accent pe individualitatea și autonomia proprie, nevalorizând astfel foarte mult relațiile cu ceilalți (nu le consideră ca fiind foarte importante).

17. Schema Standardelor nerealiste/de neatins: capcană aceasta mentală apare de obicei în familiile în care se pune un foarte mare accent pe performanță dintr-un anumit domeniu, aceasta fiind singurul lucru care (conform mediului familial) oferă valoare unei persoane. Copiii dintr-un astfel de mediu învață că merită să primească atenție și validare doar când reușesc într-un anumit domeniu.

Internalizarea unei gândiri de felul acesta conduce la un nivel crescut de emoționalitate negativă, persoanele cu această schemă fiind constant anxioase, îngrijorare și frustrare deoarece pun o presiune extrem de mare asupra lor. Tot ce reușesc să obțină nu este niciodată suficient pentru standardele nerealiste pe care și le-au stabilit, lucru care îi poate face să devina dependenți de muncă (workaholics) și să folosească alcoolul sau alte substanțe ca mecanisme de coping pentru stresul pe care îl resimt în mod cronic.

18. Schema Punitivității: persoanele care dezvoltă această capcană mentală sunt caracterizați de o dorință puternică de a-i pedepsi aspru pe alții (sau pe sine) atunci când fac orice greșeală. Cei cu această schema au o gândire de tipul alb negru când vine vorba de (ceea ce ei consideră ca este) bine sau rău și nu arată deloc înțelegere față de factori externi, de exemplu, care ar fi putut contribui la greșeala făcută. Sunt de multe ori nervoși, intoleranți, critici și iartă extrem de greu atunci când cineva deviază de la standardele lor extrem de înalte.

———-

Cu ajutorul terapiei poți să înțelegi, să integrezi și să accepți aceste capcane mentale, nevoi neverbalizate (din trecut și din prezent) și mecanisme de coping inconștiente care, deși au avut rolul lor atunci când au apărut, în prezent îți creează probleme și te împiedică din a trăi o viața cu sens. Schemele, deoarece sunt atât de adânc înrădăcinate în noi și deoarece le vedem ca fiind ceva familiar sunt extrem de greu de schimbat – dar nu imposibil.

Pentru a putea „îmblânzi” capcanele mentale este nevoie (și) de disponibilitatea de a simți durere. În cadrul terapiei, pe lângă faptul că vei învață să le recunoști și numești (prima etapă), vei și lucra cu schemele cognitive.

 

Așa cum explică Jeffrey E. Young în cartea sa, următorul pas va fi să simți copilul rănit din interiorul tău. Deși poate părea contraintuitiv (cine ar vrea să simtă durere în mod voluntar?), acest pas este unul esențial: fără a fi complet deschiși față de rănile pe care le-am obținut în copilărie (care din moment ce încă ne provoacă suferință, însemnă că nu s-au vindecat), există o foarte mare probabilitate să nu conștientizăm pe deplin capcanele pe care le avem și rolul pe care acestea le joacă în viața noastră din prezent.

Prin intermediul diferitelor tehnici terapeutice – precum imageria dirijată sau re-parenting-ul limitat – se va oferi ocrotire, alinare și îndrumare copilului interior, precum și empatie față de durerea și suferința prin care a fost nevoit să treacă și față de nevoile neîndeplinite. Explorarea copilăriei și a rănilor pe care le-am obținut în acea perioadă sunt vitale pentru integrarea experiențelor trăite, acceptarea lor și, mai apoi, corectarea lor prin crearea unor experiențe corective.

 

În următoarea etapă a terapiei se va aborda formarea unor tipare emoționale mai sănătoase. Acest lucru implică, în prealabil, și analizarea profundă a modurilor în care capcanele mentale se manifestă în prezent în viața dumneavoastră – cum vă influențează gândurile, emoțiile și senzațiile corporale pe care le resimțiți, precum și comportamentele autodistructive pe care se faceți. Pentru fiecare dintre capcanele pe care le identificați că le aveți (deoarece, de cele mai multe ori, nu se formează doar una singură) este nevoie de mult efort, perseverență și timp pentru a ajunge să o “îmblânziți”.

 

Așa cum am menționat și anterior, spargerea acestor șabloane adânc înrădăcinate va fi dificilă, dar nu imposibilă. Dacă rezonați cu vreuna dintre schemele mentale descrise mai sus, poate ar fi benefic să considerați să apelați la terapie. Un terapeut se poate dovedi a fi unul dintre cei mai apropiați “aliați” pe care i-ați putea avea când vine vorba de auto-actualizare (adică “dorința acerbă [a omului] de a deveni ceea ce este și tot ceea ce este capabil de a deveni” confirm lui Abraham Maslow).

De asemenea, o relație terapeutică bazată pe respect reciproc și empatie cu o persoană de încredere și care poate fi mult mai obiectivă decât un părinte/prieten, se poate dovedi elementul hotărâtor pentru identificarea, analizarea și rezolvarea dificultăților dumneavoastră.

 

Așa cum spune și Gáspár György în cartea sa “Copilul invizibil”: „Ceea ce avem sub control este acceptarea faptului ca nimeni nu a avut o copilărie perfectă, iar modul în care reușim să procesăm și să înțelegem ce s-a petrecut cu noi în trecut este mai important decât ceea ce ni s-a întâmplat de fapt.”