Să vorbim despre depresie

Depresia este secretul de familie despre care nimănui nu-i place să vorbească. Uitaţi-vă în jurul vostru, s-ar putea ca una sau mai multe persoane pe care le cunoaşteţi să se confrunte cu o depresie.

Principalul motiv pentru care oamenii preferă să ţină ascuns faptul că sunt în depresie, este posibila percepţie negativă pe care alţii o pot avea faţă de persoana aflată în suferinţă.

Şi totuşi, vorbind despre aceste lucruri, împărtăşindu-le şi celorlalţi, este cea mai bună cale pentru înlăturarea prejudecăţilor, pentru o mai bună înţelegere şi pentru acordarea unui ajutor.

O mărturie despre cum este să fii depresiv

“Demonul amiezii” este cartea scrisă de Andrew Solomon, scriitor american şi doctor în psihologie, care a studiat la prestigioasele universităţi Yale şi Cambridge. O carte în care apare o mărturie despre depresia sa, dar şi alte mărturii ale unor persoane din diverse culturi.

Pe lângă prezentarea acestor experienţe personale, autorul face referire la o mulţime de studii şi cercetări, fundamentându-şi ştiinţific cartea.

Denumirea de “demonul amiezii” provine din evul mediu şi se referă la o stare asemănătoare depresiei. O stare de lipsă de vlagă şi de putere care apare în plină zi, este mai degrabă vorba despre proprii “demoni” sau lucruri interioare care ne influenţează într-un sens negativ.

Andrew Solomon, face astfel şi o incursiune în istorie pentru a scoate la iveală modul în care s-au raportat oamenii la depresie, de-a lungul timpului.

Deşi cartea încearcă să abordeze depresia cât mai complet, cel mai adesea ea este direcţionată de viziunea personală a autorului. O viziune în esenţă farmacologică, în care accentul este pus foarte mult pe rolul medicaţiei.

În parte datorită faptului că în 1991, atunci când i s-a declanşat depresia, psihoterapia cea mai utilizată era psihanaliza, despre care acum se ştie că nu este prea eficientă pentru această tulburare. La care a contribuit utilizarea pe scara larga a antidepresivelor, în Statele Unite.

Depresia, o boală psihică sau una fizică?

Această discuţie este una foarte veche datorită erorii pe care a provocat-o modelul dualist minte-corp. Adevărul este că nu există psihic separat de fizic, psihicul şi fizicul sunt un singur lucru.

Orice tulburare psihică, este defapt şi una fizică, şi multe tulburări considerate fizice influenţează psihicul, nu există sănătate fără sănătatea psihică. Stresul care este un factor în majoritatea bolilor de orice natură, este mediat de minte.

Orice gând pe care îl avem este o reacţie concomitent fizică şi psihică. Şi deşi putem considera depresia o boală fizică, ea poate fi influenţată prin mijloace psihosociale, deoarece orice schimbare de această natură, este şi o schimbare fizică.

Organismul uman încă nu este pe deplin înţeles, iar tratamentele pentru depresie, ca şi pentru alte tulburări, dovedesc acest lucru pe deplin. Nu există un tratament standard, fie el şi medicamentos, care să funcţioneze pentru orice persoană.

Dacă pentru Andrew Solomon, de exemplu, a funcţionat o anumită combinaţie de medicamente, nu înseamnă că ea e bună pentru oricine are depresie.

Eu conştientizez rolul şi importanţa pe care o au medicamentele, şi chiar recomand în anumite situaţii ca cineva să apeleze la medicaţie. Dar de asemenea conştientizez rolul şi importanţa pe care o are mintea umană, şi modul în care direcţionarea ei, are un efect profund. Un lucru care a fost prea puţin menţionat în “Demonul amiezii”.

Poate ce-i lipseşte acestei cărţi, este tocmai factorul psihologic. Sunt prezentatele mecanismele fiziologice, manifestările dar nu şi resorturile psihologice.

Dacă am considera psihicul un fenomen asemenea muzicii scoase de nişte instrumente, pentru o înţelegere mai clara a unităţii minte-corp, ar trebui să ne imaginăm că atunci când se interpretează o anumită partitură, însăşi instrumentele suferă nişte modificări datorate muzicii.

 

 

În acest filmuleţ îl puteţi vedea pe Andrew Solomon, vorbind despre depresie.