Îndoieli şi aşteptări de la psihoterapie.
Aş vrea sa le răspund în principal celor care nu au încredere în psihoterapie sau care contestă această metodă. Pe de altă parte aş vrea să le răspund aşteptărilor pe care le au cei care vor sa înceapă psihoterapia.
Factori implicaţi în proces.
Progresul în psihoterapie apare câteodată foarte rapid, iar câteodata foarte greu, acesta depinde de multi factori.
De exemplu, tipul tulburării, personalitatea clientului, educaţia, motivaţia, rezistenţele, mediul social, metodele utilizate, convingerea reuşitei, alianţa terapeutică, personalitatea terapeutului sunt doar câţiva dintre factorii care pot influenţa în mod pozitiv sau negativ procesul terapeutic.
Dacă o persoană este educată în sensul terapiei, dacă trăieşte într-un mediu favorizant, dacă are suport din partea familiei şi prietenilor, dacă învaţă tehnicile din terapie, dacă înţelege cauzele problemelor, dacă are motivaţie ridicată, dacă terapeutul are experienţă şi cunoştinţe, atunci prognoza este foarte bună şi se pot aştepta rezultate mari.
Dacă în schimb, lipseşte suportul social, motivaţia e scăzută, există convingerea că terapia nu ajută, tehnicile nu sunt învăţate şi stăpânite, alianţa terapeutică este deficitară, prognoza este de obicei mai puţin pozitivă iar progresul este mai mic. În cele mai multe cazuri există şi factori pozitivi şi factori negativi în diferite configuraţii.
Rezultatele pozitive apar în mod obişnuit.
Totuşi, în practica mea, am întâlnit puţine cazuri în care să nu existe nici un progres, chiar după câteva şedinţe. De obicei progresul în psihoterapie apare imediat, după care urmează un regres care este mai mic decât progresul iniţial sau o stagnare, apoi apare din nou un progres, şi tot aşa.
Nu există practic o evoluţie lină, întotdeauna apar suişuri şi coborâşuri. Dar coborâşurile nu sunt niciodată la nivelul de dinainte şi astfel se păstrează un trend ascendent al progresului în terapie.
Obstacole
Pericolul apare atunci când un mare progres iniţial poate da iluzia că persoana s-a vindecat, şi aceasta renunţă la terapie. În acest caz, când apare regresul, apare sentimentul de neajutorare şi lipsa de încredere în terapie.
Un alt caz este când o persoană nu observă un progres imediat şi renunţă după câteva şedinţe. Sau când, după terminarea terapiei apare un regres şi persoana crede că o să o ia de la capăt.
Adevărul este că puţine persoane reuşesc să urmeze o terapie întreagă. Şi de multe ori procesul este întrerupt din diferite motive. Atunci când procesul este întrerupt şi progresul este întrerupt.
Eu le explic clienţilor mei la ce să se aştepte şi sunt avertizaţi de posibilitatea apariţiei unor recăderi, pentru care vor fi pregătiţi. Progresul se poate măsura cu diferite instrumente, teste şi chestionare, dar cel mai adesea, este menţionat chiar de clienţi prin feed-back-ul pe care îl oferă.