Singurătatea de sărbători

 

singuratatea_de_sarbatori
Photo by Rodolfo Sanches Carvalho on Unsplash

Singurătatea de sărbători poate deveni extrem de dureroasă. Este în special cazul celor care se află departe de familii sau a vârstnicilor care nu au în preajmă persoane dragi.

În aceeași situaţie se pot afla și persoane care trec printr-o perioadă de suferinţă – despărţire, pierderea cuiva drag sau pur și simplu asociază această perioadă a anului cu neîmplinire, suferinţă, traumă.

Când spiritul Crăciunului îți provoacă suferinţă

Mesajul unanim acceptat și transmis în această perioadă a anului este de bucurie, recunoștinţă, familie caldă, iubire necondiţionată. Ce se întâmplă astfel cu persoanele care din diverse motive nu reșesc să se contecteze la acest spirit al Crăciunului?  Așteptările societăţii și mai ales ale celor din jur sunt necruţătoare.

Bineînțeles că aceste persoane încearcă să facă faţă situaţiei așa cum pot, așa cum au învăţat până acum, cum s-au obișnuit. Cea mai la îndemână soluţie este izolarea și singurătatea.

Rămânând în singurătatea lor confortabilă, evită astfel întrebări stânjenitoare venite din partea celor din jur – Dar tu de ce nu te bucuri? Dar cu tine ce e?, sfaturile superficiale de încurajare de tipul „toate trec”, „se putea și mai rău”, „de Crăciun trebuie să ne bucurăm și să lăsăm de-o parte necazurile”, și altele cu aceeași tematică. De cele mai multe ori aceste sfaturi sunt date cu cele mai bune intenţii, însă sunt ultimul lucru pe care o astfel de persoană dorește să le audă.

Mai mult, în perioada sărbătorilor toate luminiţele, decorurile strălucitoare, culorile și foșnetul hârtiei de împachetat cadouri evidenţiază mai mult durerea lor, singurătatea, neputinţa – sunt ca o oglindă care înfăţișează cum ar trebui să fie, să simtă, să facă. Discrepanţa dintre „cum ar trebui” și „cum simt de fapt” este pusă în lumina reflectoarelor în această perioadă.

Un leitmotiv al sărbătorilor de iarnă este „trebuie” – trebuie să te bucuri, trebuie să râzi, trebuie să faci cadouri, trebuie să ierţi, trebuie să faci urări calde, trebuie să sărbătorești alături de familie. Ce se întâmplă dacă totuși nu poți să bifezi toate aceste „trebuinţe”?

Singurătatea ca strategie de adaptare

Singurătatea este un răspuns al nostru la un anumit context, la condiţiile de moment ale unei situaţii. În schimb, singurătatea cronică se dezvoltă ca un pattern de răspunsuri, strategii de adaptare – emoţii, gânduri și comportamente la care am apelat de-a lungul vieţii pentru a face față diverselor situaţii. De cele mai multe ori, la bază sunt experienţe emoţionale dureroase, traume, iar motivul pentru care apelăm la singurătate este tocmai evitarea suferinţei în viitor.

Dacă ar fi să plasăm singurătatea pe un continuum, la un capăt putem găsi beneficii ale acesteia. În anumite situaţii, momentele de singurătate ne pot ajuta să ne resetăm, să ne cunoaștem și să ne înţelegem mai bine, să ne descoperim.  La celălalt capăt însă poate să apară izolarea socială, depresia și anxietatea, abuzul de substanţe. Pe termen lung, singurătatea produce o imagine de sine distorsionată, sentimente de inadecvare socială, înstrăinare și tristeţe.

Cum poți gestiona singurătatea de sărbători

  • Acceptă-ţi emoțiile și împărtășește-le celorlalţi

Fii sincer cu tine atunci când îţi explorezi emoţiile. Analizează modul în care te simţi, recunoaște-ţi emoţiile, încearcă să cauţi substratul acestora – gândurile care stau în spatele lor. Acceptă-le ca pe niște răspunsuri normale la experienţele tale de viaţă, nu te învinovăţi pentru faptul că ai aceste emoţii.

Fie că reușești să le înțelegi sau nu, fii deschis cu cei din jurul tău și spune-le ce simţi sau tocmai faptul că nu știi exact cum te simţi. Caută să împărtășești emoţiile și gândurile tale cu persoane de încredere. Momentul în care ne arătăm vulnerabilitatea în faţa celorlaţi începe procesul de conectare profundă cu aceștia.

S-ar putea să te ajute concluziile studiilor în domeniu – un număr foarte mare de persoane resimt singurătatea mai intens în această perioadă a anului. Deci nu ești singura persoană care trece printr-o astfel de experienţă,

  • Chiar dacă simți că singurătatea îți oferă cel mai confortabil și sigur conext, iar contactul cu ceilaţi pare de-a dreptul dureros, riscant și te pune într-o situaţie de vulnerabilitate, asumă-ţi acest risc. Caută diverse strategii prin care să te conectezi la ceilalţi – acceptă invitaţiile prietenilor sau ale familiei de a petrece timp împreună, contactează prieteni vechi, trimite scrisori rudelor îndepărtate. Dacă nu ai persoane dragi în preajmă, încearcă să participi la evenimente caritabile, concerte de sărbători, grupuri de dezvoltare personală sau de discuţii.

E posibil ca la început să te simți inconfortabil, să resimţi o apropiere forţată faţă de ceilalţi, însă în timp lucrurile vor deveni mai naturale. De asemenea, ia lucrurile pas cu pas. Propune-ţi pentru început să faci gesturile care consideri că îţi aduc cel mai mic disconfort, pentru ca apoi să treci la un alt nivel. Nu lăsa timiditatea să devină un obstacol.

De cele mai multe ori, persoanele în cauză pornesc cu diverse gânduri și așteptări negative în ceea ce privește socializarea „ceilalţi vor crede să sunt un ciudat”, „dacă nu îmi vor răspunde la invitaţie?”, „sigur mă invită doar așa, din politeţe, dar de fapt nu își doresc să fiu alături de ei”. Singurul mod prin care poţi testa aceste gânduri este riscând. Vei fi surprins, de cele mai multe ori aceste așteptări se infirmă.

  • Ajustează-ţi așteptările de la cei din jur sau de la situaţiile pe care le trăiești. Încearcă să eviţi perspectiva bun/rău. Majoritatea lucrurilor sau a experienţelor pe care le trăim se situează undeva la mijloc. În acest context e bine să luăm lucrurile așa cum sunt. Chiar dacă tu consideri că familia ta e un mediu nepotrivit în care să îţi petreci sărbătorile, accept-o ca atare și încearcă să te bucuri de acele lucruri care totuși funcționează. Chiar dacă membrii familiei tale nu sunt suficient de pregătiţi în a discuta despre emoţii și alţi „demoni”, încearcă să vezi emoţiile lor în gesturile pe care le fac – faptul că mama sau soţia pregătesc reţeta preferată de tine, faptul că partenerul îţi face un cadou, chiar dacă tu îl consideri neinspirat. Chiar și un brad de Crăciun cu crengi rupte poate fi o sursă de bucurie dacă a fost împodobit de copiii tăi creativi și curajoși.

 

  • Încearcă să intri în spiritul sărbătorilor în felul tău. Decorează-ţi casa, pregătește o reţetă nouă de sărbători, citește sau vizionează un film nou. Când ești implicat în activităţi care îţi produc plăcere, creierul tău va fi mai puțin focusat asupra gândurilor negative iar tu vei face un pas înainte pentru a ieși din acest cerc vicios al singurătății.

 

  • Fă pe cineva fericit

Actul de a dărui îţi poate aduce multe beneficii. Studiile arată că dăruirea și actele de caritate ne dau sens în viaţă, ne ajută să ne construim o imagine mai bună despre noi înșine și ne fac mai fericiţi. Fie că faci un cadou unei persoane apropiate sau unor necunoscuţi – copii din centre de plasament, familii nevoiașe sau vizitezi persoane singure, fără familii, gestul în sine îți va da un sentiment de conectare și apartenenţă la comunitate.

Toate aceste sugestii pot îmbunătăţi starea ta emoțională în această perioadă. În contextul  în care simţi că nu poţi gestiona pe cont propriu suferința cu care te confrunţi, poţi apela la consiliere sau psihoterapie pentru a reuși să depășești momentul.

 

  1. Poate fi neplăcut să nu ai persoane apropiate cărora să le împărtășești emoțiile tale. De cele mai multe ori acestea se intensifică în perioadele de sărbători.

Dă-i un răspuns lui Lavinia Holhoș Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.