Timiditatea, ruşinea, anxietatea socială.

Timiditatea, ruşinea, anxietatea socială pot interfera cu capacitatea unei persoane de a stabili relaţii cu alţii.

Anxietatea socială este caracterizată de Hofmann S & Dibartolo P (2010) printr-o frică persistentă de una sau mai multe situaţii în care persoana este expusă atenţiei celorlalţi şi frica de a face ceva umilitor sau stânjenitor.

Timiditatea a fost definită de aceeaşi autori drept o stare caracterizată de preocupare egocentrică excesivă şi grijă faţă de evaluările sociale, care duce la inhibare, retragere şi evitare. Timiditatea nu implică în mod neapărat emoţii problematice.

Timiditatea poate include anxietatea socială ca o componentă emoţională, dar anxietatea socială nu duce neapărat la comportamentul timid. De asemenea, timiditatea este determinată şi de factorii culturali, de câtă importanţă acordă o societate acestei trăsături şi cum o valorizează.

Ruşinea şi timiditatea sunt în relaţie şi sunt  influenţate  foarte mult de cultură şi educaţie, dacă pentru societatea asiatică ele pot fi de dorit şi valorizate, pentru cultura occidentală, ele pot reprezenta un adevărat obstacol.

Respingerea parentală şi a colegilor, sau părinţii hiper-protectivi, pot fi factori care să ducă la timiditate excesivă.

Alte evenimente pot juca un rol important, cum ar fi, tachinarea sau umilirea din partea profesorilor sau colegilor în faţa celorlalţi, eşecuri, evenimente traumatice, neglijare sau abuz fizic ori emoţional.

Învăţarea prin observaţie poate de asemenea  să contribuie la timiditate, de exemplu, observarea umilinţelor unor fraţi sau colegi poate duce la imaginarea unor consecinţe negative pentru propria persoană.

Palpitaţiile, tremurăturile, înroşirea, contracţiile musculare, transpiraţia şi urgenţa urinară sunt simptome prezente atât în fobiile sociale cât şi în timiditate.

Principalele gânduri care însoţesc ruşinarea și timiditatea sunt: îngrijorarea (ex: că mă voi face de ruşine), neacceptarea experienţelor de ruşinare (ex: este inacceptabil să roşesc), preocuparea excesivă (ex: trebuie să am grijă în orice moment), interpretarea situaţiilor interpersonale drept periculoase (ex: mai bine evit decat sa ma fac de ruşine), atribuirea de cauze eronate comportamentului social (ex: persoana nu vorbeşte cu mine pentru ca m-am făcut de ruşine).

În plus apare dublul standard (nu sunt judecate alte persoane pentru înroşire deşi persoana în cauză se aşteaptă să fie judecată pentru aceasă reacţie). Sau auto-învinuirea şi convingerile negative despre sine.

Emoţiile care însoţesc ruşinarea sunt de obicei anxietatea socială (frica faţă de ceilalţi), vina, depresia, resentimentul. Iar comportamentele sunt în special cele de retragere şi de evitare.

Cineva ruşinos va vorbi mai puţin în situaţii sociale, va iniţia mai puţine subiecte de conversaţie, va fi mai rigid şi mai inexpresiv.

Abilităţi sociale

Abilităţile sociale reprezintă acele comportamente ale unei persoane care facilitează şi sunt îndreptate spre stabilirea unor relaţii cu alte persoane.

Poate aţi observat sau cunoaşteţi oameni care stabilesc foarte uşor contacte, acele persoane au comportamente adecvate care ajută la stabilirea unor relaţii şi care simplifică relaţionarea.

De asemenea există şi oameni care stabilesc relaţii şi contacte mai greu, în acest caz, există un deficit de abilităţi sociale. Din fericire, comportamentele care facilitează relaţionarea, ca orice alte comportamente se pot învăţa printr-un training de abilităţi sociale.

Training de abilităţi sociale

Aşa cum arată şi Chris Segrin (2008), training-ul de abilităţi sociale este o tehnică eficientă folosită foarte des pentru o gamă largă de probleme psihosociale care include timiditatea, depresia, anxietatea, singurătatea, problemele maritale, anxietatea socială, etc.

Această tehnică este atât de folosită deoarece componentele ei sunt ţintite spre îmbunătăţirea calităţii comunicării şi relaţiilor. Şi poate lua  forme diferite în funcţie de nevoile fiecăruia.

Abilităţile sociale implică abilitatea de a comunica cu alte persoane într-o manieră care este adecvată şi eficientă. Adecvarea indică faptul că acel comportament social nu violează normele sociale şi relaţionale.

Abilităţile sociale sunt eficiente deoarece ele permit persoanei în cauză să îşi atingă scopurile în situaţii sociale.  Ele sunt de fapt o combinaţie de cunoştinţe procedurale şi declarative, motivaţie, abilitatea de a selecta din mai multe răspunsuri posibile, şi la un nivel mai de bază, abilitatea de a „pune în scenă” un anume comportament social.

Raţiunea antrenamentului de abilităţi sociale constă într-un sens general în asumpţia că îmbunătăţirea relaţiilor sociale se va reflecta direct în îmbunătăţirea calităţii vieţii.

Oamenii sunt fiinţe sociale şi de aceea calitatea interacţiunilor cu alte persoane are un impact asupra vieţii în ansamblu. La un nivel mai specific, mecanismul care stă la baza training-ului de abilităţi sociale este învăţarea.

În esenţă prin această tehnică, oricine poate învăţa noi comportamente sau să modifice comportamentele deja existente.

Aşa că, dacă ţi se întâmplă să fii timid, să eviţi situaţiile sociale, să roşeşti uşor, să tremuri în prezenţa altora, să-ţi fie greu să iniţiezi comunicarea sau să stabileşti relaţii, învăţarea de abilităţi sociale poate elimina aceste probleme.

No man is an island

John Donne

• Chris Segrin – Cognitive Behavior Therapy, Applying Empirically Supported Techniques in Your Practice, Second Edition, Edited by William O’Donohue, Jane E. Fisher, Published by John Wiley & Sons, Inc., 2008, Chapter 63- Social Skills Training,.

• Turk C., Heimberg R & Magee L –Social Anxiety, 2008