Psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv- comportamental
În calitate de psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv- comportamental, privesc fiecare persoană cu care lucrez ca pe un cufăr cu comori. Indiferent de motivul pentru care oamenii îmi trec pragul cabinetului (fizic sau online), știu că în spatele poveștilor de viață se află extrem de multe lucruri valoroase.
Am ales psihologia pentru că este un domeniu divers, în care poți să crești constant dar în același timp să oferi sens celor din jur. Încă din facultate mi-am oferit ocazia să explorez tot ce înseamnă omul. Experiențele de dezvoltare profesională în care m-am implicat mi-au fost utile în a dezvolta abilități cruciale unui psiholog clinician/ psihoterapeut. Am învățat să nu judec, să fiu curioasă și să accept necondiționat.
Înainte să fiu specialist, îmi place să fiu om. Mă definește sinceritatea, corectitudinea, empatia și deschiderea către oameni. Indiferent de serviciul pe care îl ofer, abordarea mea este centrată pe persoană. Pun mult accent pe colaborare, pe nevoile și valorile persoanei din fața mea. Văd fiecare ședință de evaluare/ intervenție ca pe un puzzle. Completăm bucată cu bucată pentru ca în cele din urmă să avem o imagine de ansamblu așa cum ne-am dorit-o.
Mi-am început cariera ca psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportamental în anul 2020. Nevoia de dezvoltare m-a făcut să mă extind și în alte domenii ale psihologiei precum psihologia aplicată în domeniul securității naționale.
De multe ori mă privesc ca pe un ghid. Îi apreciez pe oamenii care își fac curajul să-și descopere propria călătorie alături de mine sau alături de un alt specialist. Din punct de vedere practic, pun accent pe teste și tehnici validate științific.
Direcțiile în care ofer suport sunt următoarele:
- Evaluarea psihologică pentru deținerea permisului de armă letală/ neletală (în scop de autoapărare, tir sportiv, vânătoare, etc.)
- Evaluare psihologică pentru angajare în instituțiile din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale.
- Programe de reintegrare socială pentru persoanele care comit infracțiuni privative sau non-privative de libertate.
- Evaluare psihologică pentru desfășurarea activităților de voluntariat în cadrul serviciilor de urgență.
- Evaluarea psihologică clinică: evaluarea personalității, evaluarea funcțiilor cognitive (nivel de inteligență, atenție, memorie, raționament și funcții executive), evaluarea ADHD, evaluări psihodiagnostice prin interviuri clinice structurate (SCID-5), evaluări psihologice pentru Comisia de Expertiză a Încadrării în Grad de Handicap și pentru Comisia de Expertiză a Capacității de Muncă, evaluări psihologice pentru fertilizare in vitro (FIV), disforie de gen, precum și evaluări pentru asistență maternală, plasament, adopție și tutelă.
- Psihoterapie pentru adulți, utilizând abordări terapeutice precum psihoterapia cognitiv-comportamentală (CBT), psihoterapia dialectic-comportamentală (DBT) și psihoterapia centrată pe scheme cognitive (Schema Therapy).
- Domenii de intervenție psihoterapeutică: depresie; tulburări anxioase (anxietate socială, tulburare de anxietate generalizată, fobii specifice, anxietate de sănătate și tulburare de panică); tulburare obsesiv-compulsivă (OCD); tulburări de personalitate (obsesiv-compulsivă, evitantă, borderline și dependentă); adicții și comportamente adictive (alcool, droguri și pornografie); tulburări de comportament alimentar (anorexie nervoasă, bulimie nervoasă și mâncat compulsiv); perfecționism clinic și dificultăți asociate stimei de sine și reglării emoționale.
- Parteneriat Centrul de Psihologie Mental Training – psiholog clinician, psihoterapeut – cognitiv-comportamental, psiholog în domeniul securității naționale.
- Psiholog specialist autonom ca psiholog clinician, psihoterapeut cognitiv comportamental și psiholog în domeniul securității naționale.
- Psiholog autonom în specialitățile psihoterapie cognitiv comportamentală, psihologie clinică, psihologie aplicată în domeniul securității naționale.
- Licențiere în platforma online de evaluare și intervenție PAXONLINE ȘI DEPRETER – tratamentul științific al anxietății și depresiei, Asociația de Psihoterapie Online din România (APCOR)
- Psiholog în supervizare în specialitățile psihoterapie cognitiv comportamentală, psihologie clinică, psihologie aplicată în domeniul securității naționale.
- Parteneriat Chiromedica Health & Wellness Center psihoterapeut și psiholog clinician
- Marchiș Denisa Maria – Cabinet Individual de Psihologie psihologie aplicată în domeniul securității naționale, psihologie clinică, psihologie în domeniul muncii și organizațiilor.
- Diplomă de masterat în psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
- Diplomă de masterat în psihologie judiciară Facultatea de Psihologie și științe ale Educației
- Program de formare psihopedagogică Nivel I.
- Diplomă de licență Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
- Stagii de practică (psiholog practicant) Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Gherla, Serviciul de Probațiune Cluj, Institutul de Medicină Legală, secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Dej, intern Clinica Universitară de Psihologie PSYTECH
- Voluntar Asociația studenților psihologi din România, Centrul de prevenire, evaluare psihologică și consiliere antidrog, Congresul național al studenților la psihologie, Conferința internațională a studenților la psihologie.
Omului îi poate fi luat totul, dar nu și ultima dintre libertățile umane: aceea de a-și alege atitudinea într-un anumit set de circumstanțe, de a-și alege propriul fel de a fi.
Viktor E. Frankl
Formare
- Educație
- Diplomă de licență în psihologie – Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.
- Diplomă de masterat în psihologie judiciară – Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.
- Diplomă de masterat în psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie – Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.
- Certificat de formator Autorizat ANC (Aprendis).
- Formare profesională continuă
- 2023 – Emotionally Focused Theraphy. Attachment Science in Practice, Johnson
- 2022 – DBT Skills for adolescents and families, Linehan
- 2022 – DBT Skills, M. Linehan
- 2021 – Motivational interviewing for addiction, Miller, S. Rollnick, T. Moyers
- 2021 – Motivational interviewing – Foundational, Miller, T. Moyers
- 2020 – Certificat de licență DEPRETER. Terapia științifică a depresiei, Centrul de Psihoterapie Cognitrom.
- 2020 – Certificat de licență PAXONLINE. Terapia științifică a depresiei, Centrul de Psihoterapie Cognitrom.
- Conferințe și seminarii
- 2020 – participant Managementul modern al serviciilor de psihologie aplicată în domeniul securității naționale, ediția a VII-A, Alba Iulia.
- 2019 – participant Școala de Iarnă ediția VIII-a, workshop Terapia Cognitiv Comportamentală, Cognosis, Brașov.
- 2019 – organizator The 4th International Congress of Rational Emotive Behavior Theraphy, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Cluj-Napoca.
- 2019 – organizator International Conference of Psychology Students (IPCS, 2019), departamentul științific.
- 2019 – facilitator “ABC-ul emoțiilor”, Ministerul Educației Naționale, Casa Corpului Didactic, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog al județului Cluj.
- 2019 – organizator Congresul Național al Studenților la Psihologie, Federația Asociațiilor Studenților la Psihologie și Științe ale Educației (Cognosis) .
- 2019 – prezentarea lucrării Stereotipii și prejudecăți asociate infractorilor, sesiunea de comunicări științifice, CNSP 2019.
- 2018 – audient The 7th Seminary of Implicit Learning, Laboratorul de psihologie cognitivă FPSE, Cluj-Napoca.
- 2018 – organizator Congresul Național al studenților la psihologie, Federația Asociațiilor Studenților la Psihologie și Științe ale Educației (Cognosis).
- 2018 – prezentarea lucrării Impactul stereotipurilor de infracționalitate și al publicității anti-inculpat asupra verdictelor penale, sesiunea de comunicări științifice CNSP 2018, Cluj-Napoca.
- 2017 – organizator International Conference of Psychology Students (IPCS 2017), departamentul științific .
- 2015 – participant “Dezvoltarea abilităților înnăscute la copii”, Asociația Pro Cariere .
Atestate libera practica psiholog
- Atestat de liberă practică în specialitatea Psihologia muncii și organizațională, nr. 9599, eliberat de Colegiul Psihologilor din România (CPR).
- Atestat de liberă practică în specialitatea Psihologie aplicată în domeniul securității naționale, nr. 9681, eliberat de Colegiul Psihologilor din România (CPR).
- Atestat de liberă practică în specialitatea Psihologie clinică, nr. 11568, eliberat de Colegiul Psihologilor din România (CPR)
- Atestat de liberă practică în specialitatea Psihoterapii cognitive și comportamentale, nr. 14564, eliberat de Colegiul Psihologilor din România (CPR)
Certificat cabinet psihologic
Certificat de înregistrare a formei de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, sub denumirea: Lăpădean Denisa – Maria Cabinet Individual de Psihologie, cod de înregistrare ICJ9199, eliberat de Colegiul Psihologilor din România (CPR).
Dorești o programare la psih. Lăpădean Denisa?
Ședinţele se stabilesc pe bază de programare telefonică, prin email sau completând formularul de mai jos. Poți preciza psihologul la care dorești programarea sau te putem asista noi.
