Narcisismul

De multe ori când întâlnim persoane centrate pe sine sau prea încrezătoare, avem tendința să le etichetăm drept narcisiști. Narcisismul este un concept mult mai complex de atât. Există și situații în care persoanele crescute de părinți narcisiști, ajung să se întrebe daca nu cumva fac parte din aceeași categorie. Acest lucru se întâmplă atunci când caută, validarea sau atenția altora sau când își exprima entuziasmul față de reușitele proprii. În acest caz este important de menționat că marea majoritate a celor care suferă de narcisism, nu își vor pune întrebarea respectivă. Aceștia nu au capacitatea de a identifica ceva problematic în personalitatea sau comportamentul lor. Astfel este important de recunoscut și subliniat diferențele din spectrul acestui termen utilizat frecvent, însă adesea incorect.