Ai mulți oameni în jurul tău cu care ai o relație foarte bună: ești prieten, fiu/fiică, nepot/nepoată, părinte sau partener de viață al cuiva. În mare parte, ai o comunicare bună cu ei. Bineînțeles că din când în când atât tu, cât și cealaltă persoană faceți greșeli.
Aveți din când în când discuții și certuri despre diferite probleme, mai mici sau mai mari. Soluția ta pentru astfel de momente este să te sustragi fără să stai pe gânduri spunând “Îmi pare rău, dar până la urmă știi că așa sunt eu.”. Cu timpul, realizezi că oamenii din jurul tău încep să se îndepărteze de tine. Citeste mai mult about Așa sunt eu …
De multe ori când întâlnim persoane centrate pe sine sau prea încrezătoare, avem tendința să le etichetăm drept narcisiști. Narcisismul este un concept mult mai complex de atât. Există și situații în care persoanele crescute de părinți narcisiști, ajung să se întrebe daca nu cumva fac parte din aceeași categorie. Acest lucru se întâmplă atunci când caută, validarea sau atenția altora sau când își exprima entuziasmul față de reușitele proprii. În acest caz este important de menționat că marea majoritate a celor care suferă de narcisism, nu își vor pune întrebarea respectivă. Aceștia nu au capacitatea de a identifica ceva problematic în personalitatea sau comportamentul lor. Astfel este important de recunoscut și subliniat diferențele din spectrul acestui termen utilizat frecvent, însă adesea incorect.
Evaluarea psihologică este un proces în care prin utilizarea unor instrumente psihologice (teste, chestionare, interviu) se pot culege date despre sistemul psihic al unei persoane în scopul diagnosticării, sau autocunoașterii.
Evaluarea psihologică poate fi o modalitate eficientă prin care o persoană se poate cunoaște și înțelege mai bine, oferind o perspectivă generală despre starea și structura mentală dintr-un anumit moment.
Totuși există o dilemă atunci când vine vorba de a înțelege mai bine ce se întâmplă în mintea unei persoane deoarece singura modalitate de a afla este ce ne spune cineva și cum se autoevaluează. De aceea, de multe ori informațiile obținute dintr-o sursă sunt corelate cu informații obținute și din alte surse.
Fiind un proces complex, durata evaluării poate fi cuprinsă între câteva ore și câteva zile sau chiar mai mult. Sursele de colectare a informațiilor este subiectul, iar, pe lângă acesta, pot fi implicați și colegi, rude, profesori.
În cadrul procesului de evaluare are loc testarea psihologică, adică administrarea unor serii de instrumente în urma cărora se poate determina diagnosticul și se pot elabora recomandări specifice.
Drumul pe care îl parcurge fiecare persoană pentru a-și atinge cele mai înalte obiective, dorințe și aspirații nu este întotdeauna unul ușor. Vor exista de-a lungul timpului diferite probleme, provocări și piedici pe care acesta trebuie să le înfrunte. În urma acestora vor evolua pe diferite planuri, precum cel social, educațional și financiar. Încercările îndelungate și eforturile depuse vor contribui la perfecționismul în timp a persoanei, la comportamentul și modul în care acționează.
Personalitatea constă în diferențele interindividuale dintre noi. Ea este o amprentă personală asupra gândirii și comportamentului nostru, evoluând pe parcursul întregii vieți.
Succesul în domeniul medical poate fi prezis prin trăsăturile de personalitate ale doctorilor încă din etapa de formare.
Cu toții ne dorim ca medicul nostru să posede calități precum inteligența, compasiunea, curiozitatea, sensiblitatea față de ceilalți. Totuși printre ei putem întâlni și trăsături mai puțin dezirabile, în mare parte datorate traseului pe care au trebuit să îl parcurgă pentru a putea profesa. În continuare voi prezenta aceste trăsături și problemele cu care se confruntă medicii pe parcursul lor profesional. Citeste mai mult about Personalitatea doctorilor …
Ajung amândoi acasă, nici nu închid bine ușa, el izbucnește plin de furie reproșându-i că la party i-a acordat prea multă atenţie unui tip. Ea îi răspunde plină de furie că el era de negăsit și că stătea mai mult cu prietenii lui. Citeste mai mult about Relaţia toxică …
Abordez categoria de relaţii abuzive deoarece am promis în articolul despre relaţii distructive că voi descrie mai multe tipuri de astfel de relaţii.
Relaţiile abuzive sunt un tip de relaţie în care o persoană încalcă sau îi sunt încălcate autonomia personală, drepturile și siguranţa. Citeste mai mult about Relaţii abuzive …
Imagineză-ţi că ești un nod într-o ţesătură multidimensională cu mii de fire care se întretaie și care se află într-o mișcare haotică continuă. Cam aceasta ar putea fi imaginea locului nostru în lume. Un loc care nu rămâne niciodată același. Citeste mai mult about Relaţii distructive …