Nicoleta Sălcudean

 

Psiholog clinician, Psihoterapeut cognitiv-comportamental

Mereu am fost atrasă de particularitățile necunoscute ale psihicului uman, iar pasiunea mea pentru domeniul psihologiei a fost prezentă încă din timpul liceului. Psihologia reprezintă pentru mine, mai mult decât o știință a proceselor mentale, fiind mai degrabă o călătorie a întregirii care, prin natura sa subtilă și profundă, are ca scop propria individualizare, vindecare și transformare.

Un scop primar în cadrul psihoterapiei este asigurarea unui mediu pentru celălalt în care se poate exprima în siguranță și poate transmuta emoțiile dificile pentru a descoperi înțelepciunea îngropată în întuneric. După cum afirma poetul și teologul Rumi, „Rana este locul prin care lumina intră în tine”. Astfel, putem ajunge să nu privim rănile noastre ca pe un obstacol, ci ca pe o cale spre fericire, în care vulnerabilitățile și sensibilitățile noastre emoționale sunt căi de trecere. Inițierea acestei călătorii interioare reprezintă, în primul rând, un act de curaj și ne ajută să oferim un sens problemelor noastre într-un mod conștient care ne permite să participăm la propria transformare.

Totodată, consider că psihoterapia reprezintă o călătorie comună în care, precum persoana din fața mea, traversez și eu, la rândul meu, o evoluție continuă. Această evoluție are loc atât pe plan personal, cât și pe plan profesional și este motivată de către responsabilitatea semnificativă regăsită în cadrul acestei profesii.

    1. Psiholog atestat Specializări: Psihoterapie cognitiv-comportamentală 
    2. Psiholog atestatSpecializări: Psihologie clinică
    3. Deschiderea cabinetului individual de psihologie Obţinerea certificatului pentru cabinetul individual de psihologie
    4. Facultatea de Psihologie și Științe ale EducațieiUniversitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
    5. Master de Psihologie Clinică, Consiliere psihologică și PsihoterapieUniversitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
    6. Conferința Națională ACTa doua ediție; 20-22 mai, 2022 – organizată de Asociația de Terapie a Acceptării și Angajamentului – Cluj-Napoca, furnizor de formare profesională continuă acreditat de COPSI. Tema conferinței este “Aprofundarea conexiunilor interpersonale din perspectiva paradigmei contextual – comportamentale”.

Pregătirea mea profesională a început în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, UBB, obținând diploma de licență in Psihologie. În cadrul aceleiași facultăți, am urmat și programul de master cu specializarea in Psihologie clinică, Consiliere Psihologică și Psihoterapie. Odată cu aprofundarea din cadrul anilor de studiu, am reușit să adaug empatiei și compasiunii, elemente ce îmi sunt native, o varietate de abilități și deprinderi psihoterapeutice.

Devenind membră a Colegiului Psihologilor din România, am obținut atestatul de liberă practică în psihologie clinică și psihoterapie, iar în prezent urmez un program de formare în psihoterapie cognitiv-comportamentală în cadrul Asociației de Psihoterapii Cognitiv Comportamentale din România.

Pregătirea și interesele mele vizează problemele emoționale precum depresia și spectrul larg al tulburărilor de anxietate, tulburările de alimentație, tulburările de personalitate, problemele de cuplu și trauma. De asemenea, mă axez pe probleme legate de nivelul stimei de sine, abandon, sau alte probleme copleșitoare care împiedica capacitatea de schimbare sau evoluție.

În cadrul crezului meu personal se regăsește importanța valorilor umane ce ghidează prioritățile și acțiunile noastre ca indivizi și consider că un proces terapeutic eficient are în prim-plan binele suprem al clientului. În practica psihoterapeutică, mă bazez pe tehnicile validate științific ale Terapiei Cognitiv-Comportamentale, incluzând și alte abordări terapeutice ale acestei paradigme, cum ar fi Terapia Schemelor și Terapia Acceptării și Angajamentului.

The privilege of a lifetime is to become who you truly are.

Carl Gustav Jung

Atestate libera practica psiholog

badge_atestatAtestat de liberă practică în specialitatea Psihologie Clinică, nr. 3447, eliberat de Colegiul Psihologilor din România (CPR).
badge_atestatAtestat de liberă practică în specialitatea Psihoterapii cognitive şi comportamentale, nr. 8543, eliberat de Colegiul Psihologilor din România (CPR).

Certificat cabinet psihologic

badge_certificatCertificat de înregistrare a formei de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, sub denumirea: – Cabinet individual de psihologie, cod de înregistrare: 1MS11924 , eliberat de Colegiul Psihologilor din România (CPR).

Formare:
• Supervizare psihoterapie – supervizor: Drd. Oltean Lia-Ecaterina
• Psihoterapii cognitive şi comportamentale – Asociaţia de Psihoterapii Cognitiv-Comportamentale din România (APCCR) – Atestat de liberă practică – treapta practicant sub supervizare
• Psihologie clinică – Masteratul de Psihologie Clinică, Consiliere și Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală din cadrul UBB – Atestat de libera practică – treapta practicant sub supervizare

Studii:
• Diplomă de licenţă – Facultatea de Psihologie și Științe Ale Educației, UBB, specializarea Psihologie
• Diplomă de disertaţie – Facultatea de Psihologie și Științe Ale Educației, UBB, masteratul de Psihologie Clinică, Consiliere şi Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală

Conferințe:
• Înscrisă la Conferința Națională ACT, a doua ediție; 20-22 mai, 2022 – organizată de Asociația de Terapie a Acceptării și Angajamentului – Cluj-Napoca, furnizor de formare profesională continuă acreditat de COPSI. Tema conferinței este “Aprofundarea conexiunilor interpersonale din perspectiva paradigmei contextual – comportamentale”.

Dorești o programare la psih. Nicoleta Sălcudean?

Ședinţele se stabilesc pe bază de programare telefonică, prin email sau completând formularul de mai jos. Poți preciza psihologul la care dorești programarea sau te putem asista noi.

    Numele (obligatoriu)

    Adresa de email (obligatoriu)

    Număr de telefon (obligatoriu)

    Reintroduceți numărul de telefon (obligatoriu)

    Subiectul

    Mesaj

    Termenii si conditiile (obligatoriu)

    Am citit si sunt de acord cu Termenii si conditiile, respectiv cu politica de prelucrare a datelor cu caracter personal.

    Termenii si conditiile pot fi citite aici