Singurătate

Singurătate

Despre singurătate

Cu toții ne simțim singuri din când în când.

Fie când ne mutăm într-un oraș nou, fie când nu avem cu cine să stăm la masă la job sau când n-avem cu cine să ieșim în weekend.

Totuși, acest sentiment de singurătate pare că s-a accentuat în secolul 21.

Avansul ideologiei neoliberale și al tehnologiei a făcut ca acest sentiment să fie din ce în ce mai prezent în viața noastră. Acest lucru se simte  în special în viața tinerilor din generația Z, aceștia resimțind cel mai puternic această stare.

Capitalismul neoliberal ne-a redefinit nu doar relațiile economice, ci și pe cele interumane.

Punând accentul pe valori precum competitivitatea acerbă sau urmărirea propriului interes, indiferent de consecințe, ideea de comunitate fiind ignorată. “Dacă eu nu am grijă de mine, cine să aibă? Statul? Piața liberă? Vecinul?”

În Statele Unite, unul din cinci mileniali recunoaște că nu are niciun prieten.

În Marea Britanie, problema a devenit atât de gravă încât s-a creat Ministerul Singurătății, iar unul din opt englezi nu are un prieten pe care să se bazeze.

În Japonia, infracțiunile comise de persoanele cu vârsta de peste 65 de ani au crescut de patru ori față de acum 20 de ani. Vârstnicii singuratici preferă să ajungă la închisoare pentru a scăpa de acest sentiment.

Dar parca a te simți singur se simte plăcut uneori, nu?

În anumite contexte, singurătatea poate fi plăcută.

De ce? Dacă ne uităm la evoluția cuvântului „loneliness”, observăm că a apărut abia după 1800.

Până atunci exista „oneliness”, percepută ca o singurătate romantică, intelectuală, o căutare a sinelui adevărat. O singurătate aleasă, plăcută.

Singurătatea nu este întotdeauna o alegere.

De multe ori ne confruntăm cu o formă de singurătate pe care nu ne-o dorim, dar care ne afectează profund.

Ritualurile transmise din generație în generație aveau un rol esențial: să ne conecteze și să ne ajute să nu ne simțim singuri.

De la mesele în familie, la sărbători sau la ritualurile de doliu, toate au menirea de a ne susține emoțional.

Chiar și în fața pierderii, cum ar fi moartea unei persoane dragi, înmormântările ne ajută să nu trecem singuri prin durerea profundă a despărțirii.

Am trăit cu toții izolarea socială din timpul pandemiei de COVID-19. Aceasta a declanșat adesea stări de anxietate, tristețe și chiar depresie.

Nu este o descoperire nouă. Chiar și grecii antici știau cât de devastatoare poate fi singurătatea. Ei considerau exilul — îndepărtarea din comunitate — drept una dintre cele mai aspre pedepse, percepută ca o tortură emoțională.

Cum apare singurătatea nedorită?

 Nu singurătatea în sine ne afectează profund, ci felul în care relaționăm cu lumea și cum o conceptualizăm în propria noastră conștiință.

Singurătatea nedorită generează un bias perceptual, distorsionând înțelegerea noastră a relațiilor cu ceilalți.

În acele momente de tensiune, când încercăm să ne protejăm, ceilalți încetează să mai fie prezențe reale. Ei devin proiecții ale propriilor noastre insecurități.

Ei reflectă fricile și judecățile noastre, împiedicându-ne să relaționăm autentic.

În astfel de contexte, îi percepem pe ceilalți ca fiind mai amenințători, mai distanți și mai greu accesibili emoțional. Această percepție ne împiedică să fim curioși sau să empatizăm, perpetuând ruptura dintre sine și lume.

Ce putem face?

Putem privi singuratatea ca pe un indicator, la fel cum privim senzația de foame.

Ambele ne transmit că trebuie să ne îndreptăm atenția: foamea către hrană, iar singurătatea către relațiile noastre. Dar de ce se întâmplă acest lucru?

Sunt sigur că ați auzit des în pandemie expresia „suntem animale sociale.” Ei bine, este cât se poate de adevărat.

Creierul nostru a învățat, încă din primele etape ale evoluției, că prezența altor oameni în jurul nostru este un factor esențial. Această prezență ne crește considerabil șansele de supraviețuire.

Pentru a combate tendința de a proiecta insecuritățile asupra celorlalți în momentele de tensiune, este esențial să conștientizăm acest mecanism. Percepțiile noastre sunt adesea distorsionate de emoțiile negative din acele clipe.

Practici precum auto-reflecția și mindfulness ne pot ajuta să observăm gândurile fără a le lăsa să ne influențeze reacțiile.

Este important să învățăm să tolerăm disconfortul emoțional și să nu ne retragem. Chiar și atunci când ne simțim vulnerabili, trebuie să rămânem deschiși față de ceilalți.

Dialogul autentic și exercițiile de empatie ne pot reconecta cu cei din jur, reducând senzația de izolare. Restructurarea gândirii negative și implicarea într-o rețea de sprijin ne permit să vedem lumea într-un mod mai realist și echilibrat.

Cultivarea stimei de sine și dezvoltarea unei relații sănătoase cu emoțiile noastre ne pot ajuta să depășim fricile care ne separă de ceilalți. Astfel, putem să ne reconectăm autentic și să construim relații mai profunde și mai sincere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *