Autocunoaștere este atunci când știm ce nevoi avem, ce ne face fericiți, ce ne place la ceilalți sau în general. Aceasta se realizează prin comparații sociale, introspecție, auto-observare, atribuiri cauzale.

Esența cunoașterii este autocunoașterea

Platon

Autocunoașterea ajută stima de sine

Teoria comparației sociale ne spune că ne apreciem valoarea personală și socială în funcție de valoarea percepută a celorlalți, deseori ne uităm la statut, atractivitate, situația financiară, succesul profesional.

Un alt proces care afectează imaginea de sine, produs al autocunoașterii este atribuirea, prin care conform lui Heider omul cuprinde realitatea și poate să o prezică și să o stăpânească.

Eroarea fundamentală de atribuire poate avea un impact considerabil asupra stimei de sine. De exemplu, când ne gândim că prietenii mei nu se întâlnesc cu mine pentru că sunt o persoană plictisitoare explicăm comportamentul prin cauze ce țin de noi sau de ei, nu ne gândim la factori situaționali cum ar fi un program încărcat.

De asemenea, de multe ori avem tendința de a atribui succesul unor cauze interne, iar eșecul unor cauze externe. Autocunoaștere presupune și să ne acceptăm limitele pentru a le putea depăși, astfel admiterea responsabilității pentru un eșec ar duce la analizarea situației și evitarea lui în viitor prin îmbunătățirea strategiei.

Cum să începem autocunoașterea

Autocunoașterea poate începe prin adresarea unor întrebări simple nouă înșine: Care sunt punctele mele tari? Cum pot transforma punctele slabe în puncte tari? Ce lucruri sunt importante pentru mine? Cu ce valori mă identific? Cum sunt ca om? Ce personalitate am?

Cunoașterea de sine se dezvoltă o dată cu vârsta și cu experientele prin care trecem, devenim din ce în ce mai buni la autoreflecție și la a desprinde caracteristici ale propriei persoane pe măsură ce trecem prin situații tot mai diverse.

Feedback-ul primit de la ceilalți este foarte important, după cum susține și teoria autoverificării. Ne simțim mai confortabil și siguri când ceilalți ne văd la fel precum ne vedem noi, iar interacțiunile sociale sunt mai productive când cele două percepții sunt similare.

Astfel, ne putem întreba ce ne-ar plăcea să spună ceilalți despre noi și ce am schimba la viața noastră. Imaginea de sine nu reflectă întotdeauna realitatea, astfel că diferențe mari între cum sunt și cum mi-ar plăcea să fiu conduc adesea la stimă de sine scăzută și insatisfacție cu viața.

Stima de sine fiind dimensiunea evaluativă a imaginii de sine, se poate îmbunătăți prin autocunoaștere, care este primul pas spre dezvoltarea personală. Prin înțelegerea propriei persoane, luăm decizii mai potrivite, ne adaptăm mai ușor la schimbările vieții.

Autocunoașterea duce la dezvoltare personală

Toți dorim să ne simțim apreciați, iubiți, doriți dar și compentenți, performanți, înzestrați. Putem începe să ne privim pe cât posibil obiectiv, să ne căutăm prieteni de încredere, care ne spun când greșim și pot oferi o critică constructivă.

De asemenea, un jurnal în care sunt notate dorințe și realizări ar ajuta mult. În primul rând, revizuirea lui ar contribui la identificarea de obiceiuri nesănătoase, cum ar fi că dormim prea puțin și poate asta împiedică performanța sau revizuirea peste 2-3 luni a așteptărilor legate de o decizie ne-ar putea oferi informații despre cât de bine știm să alegem.

Pe lângă asta, dezvoltarea personală presupune împărțirea unui scop mare în scopuri mai mici, îndeplinirea lor fiind ușor de urmărit în jurnal. Dezvoltarea personală prin autocunoaștere necesită timp și se produce prin pași mici, perseverența și credința că putem deveni versiuni mai bune ale noastre fiind elemente esențiale ale acestui proces.