Referitor la articolul din „Dilema Veche”, despre incompetenţa învăţată.
Ca psiholog din Cluj care isi desfăşoară activitatea la un cabinet individual de psihologie şi care se ocupă cu psihoeducaţia şi dezvoltarea personală, ca cititor al articolelor dumneavoastră din „Dilema Veche” şi nu în ultimul rând, ca persoană interesată de antropologie, mă simt obligat să dau un răspuns la opinia dumneavoastră despre dezvoltare personală, exprimată în articolul despre incompetenţa învăţată, publicat pe dilemaveche.ro.
Dezvoltarea personală este un domeniu relativ nou, care a început să evolueze din ce în ce mai mult, atât în străinătate cât şi în România. Este adevărat că o mare parte din site-urile şi cărţile care acoperă acest subiect, gen cum să obţii nu ştiu ce în 10 paşi, „cum să devii învingător, fermecător, încrezător, întreprinzător” sunt comerciale şi superficiale şi aduc mari deservicii psihologiei şi pihologilor.
Totuşi, să-ţi faci o idee despre dezvoltare personală şi starea psihologiei de astăzi pe baza acestor informaţii, e ca şi cum ţi-ai face o idee despre literatura contemporană citind „Harry Potter” sau cărţile lui Paulo Coelho şi Dan Brown. E clar că ai ajunge la o imagine superficială.
Pe de altă parte, nu cred că dezvoltarea personală se poate asocia cu incompetenţa învăţată, sau că dezvoltarea personală a devenit o necesitate ca urmare a incompetenţei reale sau imaginare.
Desigur că s-a putut ca „omenirea să nască şi să crească atîţia copii, timp de zeci de mii de ani, uite-aşa, de capul ei, fără servicii pentru viitoarele mame”, şi că generaţii de-a rândul au crezut că bătaia e ruptă din Rai sau că o scatoalcă sănătoasă nu a stricat la nimeni, sau că e normal să impui standarde nerealiste copiilor sau că mai nou e normal să laşi copiii să facă ce vor, şi se va putea şi în viitor. Şi desigur că „orice om are, atît cît poate, competenţele necesare pentru a trăi, iar cînd ele nu-i ajung, tot omul a învăţat să se ajute cu alţi oameni”.
Dar dezvoltarea personală nu este o nevoie a incompetenţilor sau a celor care au învăţat să se creadă incompetenţi, aşa cum sugeraţi. Dezvoltarea personală este mai degrabă asociată cu învăţarea şi într-un context mai larg ea poate cuprinde orice lucru învăţat care mă ajută să mă dezvolt ca persoană. Adică, faptul că fac o şcoală, că învăţ să-mi repar singur maşina, că învăţ să dansez sau să pictez înseamnă dezvoltare personală. Aşadar, poţi fi o persoană foarte competentă, dar căreia să-i lipsească anumite competenţe şi abilităţi. Orice domeniu poate contribui la dezvoltarea personală, contează doar în ce direcţie doreşte fiecare să se dezvolte. Psihologia oferă instrumentele prin care o persoană se poate dezvolta pe plan cognitiv, emoţional sau comportamental (fără să fie subdezvoltată).
Să luăm un exemplu: Un student la antropologie, care lucrează şi part-time, este o persoană foarte competentă în domeniul său şi în alte domenii, să zicem IT şi jurnalism. Are caţiva prieteni de calitate şi o viaţă de care este mulţumit. Totuşi când vine vorba de a comunica unele dorinţe sau de a exprima punctul de vedere în faţa celorlaţi, mai ales la job, dar şi în alte relaţii, nu reuşeşte să facă acest lucru, şi acceptă mai degrabă propunerile celorlalţi. Acest lucru duce câteodată la neîmplinirea unor nevoi şi ratarea unor şanse. Deşi este o persoană foarte competentă care ştie să comunice destul de bine, învăţarea şi exersarea unor tehnici de comunicare asertivă, în plus faţă de cele pe care le deţine deja, îl poate ajuta să-şi exprime mai bine punctul de vedere şi dorinţele pe care le are.
Desigur, poate spuneţi că acel student poate învăţa şi singur să comunice asertiv, şi sunt de acord, după cum poţi învăţa singur să îţi repari maşina sau să dansezi. Dar dacă te duci la un specialist, care deja se ocupă cu aşa ceva, atunci poţi învăţa mult mai repede şi mult mai uşor. De aici a apărut nevoia de astfel de servicii, psihologii specializându-se pe partea de cogniţii, comportamente şi emoţii, văzând cum apar ele şi ce efecte au, pot învăţa alte persoane cum să profite de această cunoaştere. Este clar că nu ai nevoie de aceste servicii ca să trăieşti, dar tocmai de aceea se numeşte dezvoltare personală, este de fapt o îmbunătăţire şi nu o cârjă.
Si mie îmi place Freud, şi mi-a plăcut în mod deosebit „Angoasă în civilizaţie”, dar de la Freud încoace s-au făcut progrese remarcabile în explicarea comportamentului uman. Cu siguranţă că există incompetenţă învăţată, dar rolul psihologiei este de a lupta împotriva acesteia. Iar sistemul care a „inventat” dezvoltarea personală, nu este cel care induce incompetenţa învăţată sau cel care te învaţă că eşti „un neajutorat cu bâta succesului în traistă” ca pe urmă să iţi vândă soluţia. Cred că acest sistem se numeşte capitalism.
Aşadar, nu cred că dezvoltarea peronală izvorăşte din incompetenţa învăţată, cred că dezvoltarea personală izvorăşte din nevoia de autodepăşire şi de învăţare continuă.
Stimate Domnule Pentilie,
Incepeti lectura pilulei mele de la coada spre cap si o sa realizati ca, de fapt, va dau dreptate: da, la ora actuala, in societatile actuale, este nevoie de “servicii” de dezvoltare personala & co., cit mai competente cu putinta – si nu o spun cu nici un fel de ironie. Problema este ca acestea raspund unor “nevoi invatate”, ca sa schimb putin perspectiva, unor schimbari societale majore care trebuiesc privite cit se poate de serios – si care, daca sint privite serios, devin si putin ingrijoratoare. Cu ceea ce nu sint deci de acord este naivitatea – inocenta, daca vreti – cu care “dezvoltarea personala” este luata drept un ajutor firesc la niste nevoi firesti al Omului dintotdeauna si de oriunde si pe care de abia acum, noi, oameni grijulii cu semeneii nostri, am inceput sa le satisfacem. Nu, este un serviciu care a devenit necesar doar intr-o societate care si-a construit aceste “nevoi” printr-o uriasa industrie a dorintei. Intrebarea la care va invit sa meditati nu este de ce faceti dumneavoastra “dezvoltare personala” (este bine si este util!), ci de ce au ajuns “clientii” dumneavoastra sa aiba o astfel de nevoie (reala !), care in urma cu doar citeva decenii nu exista nicaieri? Problema este deci societala, nu psihologica !
Apreciez foarte mult ca ati gasit timp ca sa raspundeti unui comentariu. Inainte sa dau raspunsul meu, am analizat afirmatiile dumneavoastra din articol, ca sa ma asigur ca am inteles corect. Am vazut ca la final reiese utilitatea dezvoltarii personale. In ceea ce priveste nevoia de dezvoltare personala, daca e sa o luam ca nevoie de a invata, atunci cred ca apare din cele mai vechi timpuri, daca e sa o luam in sensul actual, probabil ca intr-adevar, este o nevoie invatata, ca multe altele de fapt, nu este neaparat o necesitate fara de care sa nu se poata trai. Dar uitandu-ma la comentariile cititorilor din Dilema Veche, si la cele de pe facebook, am vazut ca oamenii au inteles ca dezvoltarea personala este cea care induce nevoia si incompetenta, ca pe urma trainerii si sistemul acesta sa profite de pe urma ei. Nu cred ca cineva din breasla psihologilor ar vrea sa induca asa ceva. Poate ca este nevoie de o lamurire suplimentara, intrebarea mea este urmatoarea: Este ceva negativ ca oamenii sa aiba nevoia sau dorinta de dezvoltare personala, si ar fi fost mai bine ca aceasta sa nu fi aparut?