Mihai este un tânăr de 30 de ani, lucrează de 5 ani ca programator la o companie de IT din Cluj, se implică în ceea ce face şi încearcă să se dezvolte atât pe plan profesional cât şi pe cel personal.

În general, este o persoană mai agitată  şi responsabilă care se mobilizează imediat atunci când are o sarcină de rezolvat. Această trăsătură l-a făcut să se implice în mai multe proiecte şi să aibă foarte puţin timp la dispoziţie pentru el însuşi.

Stilul său de viaţă este mai mult sedentar şi implică stres, cu puţine momente în care să se destindă şi să se relaxeze.

De câteva luni a resimţit câteva dureri de cap, o încordare şi o oboseală care s-a acumulat în timp. Într-o zi , în timp ce lucra la birou, a început să simtă câteva senzaţii mai ciudate, o durere în ceafă, ameţeală, puls crescut şi furnicături în mâini. S-a speriat pentru că nu ştia ce se întâmplă şi s-a gândit că poate are o boală gravă.

Senzaţiile au început să se amplifice şi mai mult, a simţit cum mâinile i se înţepenesc, că se sufocă şi că transpiră foarte tare. Panica din acel moment a fost intensă şi a crezut că o să moară. Un coleg de la job a văzut că se simte rău şi a chemat salvarea.

Analizele medicale au arătat că fizic era în regulă, şi că nu avea probleme de sănătate. Totuşi, din acel moment a început să fie mult mai atent la senzaţiile pe care le avea în organism şi să se teamă că s-ar putea repeta acel incident.

A doua săptămână, pe când stătea la birou, a simţit iar o durere de cap şi un puls crescut. Automat i-a fulgerat prin cap că o să se întâmple la fel ca dată trecută, că are o boală gravă nedescoperită şi că o să leşine, ceea ce l-a făcut să simtă din nou o panică intensă. Dar a reuşit să se controleze mai bine, să respire adânc şi nu a mai fost nevoie de salvare.

După alte investigaţii medicale, care nu au descoperit o problemă fizică i s-a zis că s-ar putea să sufere de atacuri de panică.

Ulterior a început să se teamă de atacurile de panică gândind că se poate face de râs în faţa celorlalţi şi că ar putea să creadă că e o persoană slabă.

Cu cât a încercat mai mult să controleze senzaţiile, cu atât atacurile de panică şi anxietatea reveneau. Uneori apăreau din senin chiar şi în alte locuri, cum ar fi spaţiile mai aglomerate pe care a început să le evite. Numai gândul că ar putea avea un atac de panică în public îl speria foarte tare.

După câteva luni, s-a decis să apeleze la ajutorul unui psiholog. În şedinţele de psihoterapie a aflat cum se declanşează atacurile de panică şi a învăţat tehnici prin care poate să reducă anxietatea. În câteva şedinţe, atacurile de panică au dispărut dar se mai întâmplă să mai resimtă din când în când o teamă mai puternică.

Acest caz nu este unul real, orice asemănare cu o persoană reală se poate datora simplelor coincidenţe şi existenţei unor tipare de gândire comune.