Refulare, un termen utilizat greşit chiar şi în presă

mare_şi_ţărm

Refularea este un termen foarte utilizat în sensul greşit

Am observat că multă lume foloseşte termenul de refulare exprimându-se despre propriile emoţii în alt sens decât cel originar.

Recent am întâlnit utilizarea lui defectuoasă într-un articol de pe ziarul gândul semnat de Daniel Iacob, care se pare că a studiat la Portsmouth şi UCL.

El spune că “Anul trecut am asistat la un moment de refulare a noii generaţii” referindu-se la implicarea tinerilor în alegerile prezidenţiale de anul trecut.

Aproape că nu am întâlnit persoană care să folosească acest cuvânt în sensul corect. Cei mai mulţi zicând că nu au mai putut şi au refulat, sau că nu au putut să se mai abţină şi au refulat.

Refulare nu înseamnă a da pe afară

Termenul de refulare a fost introdus în psihologie de către Sigmund Freud, referindu-se la acţiunea de a împinge în inconştient anumite emoţii sau informaţii şi reprezintă un mecanism de apărare.

Deci refularea ar avea exact sensul opus, nu acela de a da pe afară, ci de a împinge înăuntru.

Dacă este să ne luăm şi după definiţia din DEX: REFULÁ, refulez, vb. I. Tranz. 1. A respinge din domeniul conștientului anumite impulsuri, emoții, idei, sentimente, amintiri în dezacord cu conștiința morală. 2. (Tehn.) A deplasa sau a împinge, cu ajutorul unei pompe, un fluid într-o conductă sau într-un recipient. 3. A prelucra la cald sau la rece piesele de metal prin batere cu ciocanul sau prin presare la unul dintre capete, cu scopul de a schimba, parțial sau total, forma pieselor. – Din fr. refouler.”, termenul de refulare, folosit şi în domeniul tehnic are acelaşi sens de a împinge şi nu de a scoate.

Pentru a exprima scoaterea emoţiilor sau a unor idei la suprafaţă se poate folosi termenul de defulare care ar avea exact acest sens.

Deci, domnul Daniel Iacob ar fi putut spune că anul trecut am asistat la un moment de defulare, ceea ce ar fi fost corect.

Desigur, ca să ne păstrăm o flexibilitate, având în vedere că multă lume foloseşte cuvântul refulare atunci când vrea să scoată în evidenţă un moment de scoatere la suprafaţă a unui material suprimat, putem cere DEX să schimbe definiţia în funcţie de utilizare.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *