Recentele evenimente tragice din Franta (atentatele teroriste asupra săptămânalului francez Charlie Hebdo), se pare că au împărţit opiniile. Pe de-o parte sunt cei care susţin că nimeni nu ar trebui să-şi bată joc de convingerile religioase, pe cealaltă parte a baricadei sunt cei care susţin dreptul de a critica sau ironiza o religie.

Pe mine m-a întristat profund ce s-a întamplat, deoarece nu cred că ar putea exista vreo justificare pentru asemenea fapte şi mai ales datorită faptului că cineva a avut de suferit datorită unor opinii pe care le-a exprimat public.

Unii ar putea considera că acei ziarişti s-au jucat cu focul, că şi-au făcut-o cu mâna lor sau că i-au instigat pe terorişti. Că nu ar fi trebuit să ironizeze nişte credinţe religioase, pentru care oamenii sunt foarte sensibili. Că mai bine aceste subiecte ar trebui lăsate deoparte şi să devină tabu.

Sunt de acord că religia este un subiect foarte sensibil, şi mai ştiu că atacarea unor convingeri ferm susţinute declanşează reacţii virulente. Totuşi ar trebui limitate subiectele care pot fi satirizate? Care ar fi limita? Cine ar stabili-o? Dacă am fi de acord că nu ar trebui să se ironizeze subiectele religioase, ar trebui să fim de acord că nu ar trebui să se ironizeze nici subiectele despre care cineva ar avea convingeri puternice şi care ar putea fi afectate. În acest mod Satira ca specie ar dispărea iar umorul ar deveni o crimă.

Satira este pentru mine una din căile cele mai importante de oferire a unei noi perspective, o modalitate prin care anumite situaţii negative pot fi tratate cu umor dar şi de evidenţiere a unor defecte sau limite. Astfel satira poate fi un instrument foarte util de reflecţie. Ea nu înseamnă batjocură. Aşa cum zice şi Salman Rushdie (un autor condamnat la moarte de către un lider islamic pentru o carte a sa), satira “a fost întotdeauna o forţă pentru libertate şi împotriva tiraniei, a necinstei şi a prostiei”. Deşi satira poate deveni incomodă, trebuie avut în vedere că este vorba de nişte idei, iar împotriva ideilor gloanţele nu au efect, se pot aduce doar contra-argumente.

Totuşi dacă vorbim despre interzicerea ironiilor la adresa religiei trebuie să avem în vedere că nu este vorba doar de umor sau de ironie, este vorba de limitarea unui drept şi a unei libertăţi. Dreptul la liberă exprimare este unul din fundamentele oricărei societăţi libere. Acest drept nu poate fi limitat, doar pentru că cineva nu este de acord cu asta sau dacă ameninţă. Daca maine, nişte persoane ar fi deranjate de manifestarea libertăţilor noastre, asta ar însemna că ar trebui să le limităm?

În plus, nu cred că ceea ce s-a întâmplat are vreo legătură cu religia. Cred că ceea ce s-a întâmplat are legătură cu îndoctrinarea, fanatismul şi cu extremismul. Atunci când cineva are o convingere rigidă dusă la extrem şi o înclinaţie antisocială poate acţiona în acest mod, dacă respectiva convingere este atacată.

Aşadar poate ar fi bine să ne aducem aminte să fim mai flexibili în gândire şi că lucrurile nu sunt doar albe sau doar negre.