Tulburarea bipolara – descriere

Făcând parte din categoria tulburărilor afective, tulburarea bipolară se caracterizeazǎ prin: ciclări ale dispoziţiei între euforie şi depresie, un comportament orientat cǎtre scop şi către obţinerea plăcerii, în starea euforică şi o capacitate hedonică redusă în starea depresivă.

Episodul maniacal (partea de euforie) se caracterizează prin hiperctivitate, un nivel crescut al motivaţiei în obţinerea performanţei şi emoţii pozitive intense.

Episodul depresiv în schimb, este caracterizat de o retragere comportamentală, motivaţie scăzută şi emoţii de tristeţe şi de deprimare.

Cunoscută în trecut şi sub denumirea de psihoza maniaco-depresivă, aceasta este un fenomen al extremelor si contrastelor atât din punct de vedere al afectivităţii cât şi al funcţionării.

Ilustrată atât de muzicieni faimoşi, scriitori, actori, politicieni, suspectaţi de a suferi de aceasta condiţie, cât şi de studiile din domeniu, tulburarea este asociată cu creativitatea artistică şi realizări înalte.

Totuşi acestea sunt acompaniate de disfuncţii severe ale funcţiilor executive, dar şi în alte arii ale funcţionării cum ar fi performanţa în muncǎ, rate mari de divorţ şi abuz de substanţe.

Indivizii cu tulburarea bipolarǎ au deasemenea rate mai mari de suicid în comparaţie cu populaţia generală.

Tulburarea bipolara si ambitia

O serie de autori au descris mania ca fiind relaţionată de realizări înalte, motivaţie puternică şi scopuri ambiţioase. Aceste caracteristici sunt evidente în afara episoadelor, şi într-o anumită măsură la membri familiei cu un istoric al maniei.

În plus, persoanele cu un istoric al maniei dovedesc o reactivitate afectivă, în particular ca răspuns la succes şi la recompensă. În timpul perioadei cu afecte pozitive, aceştia par să experienţieze o creştere robustă a încrederii.

Această creştere a încrederii dupǎ un succes iniţial în viaţă, la care se adaugă un fond de scopuri ambiţioase, duce la o urmărire a excesivă a scopurilor, care se presupune că ar contribui la simptomele maniacale .

Sumarizând diferitele observaţii clinice şi rezultate din cercetări, Johnson (2005) identifică două modele:

Primul, stabilirea unor scopuri înalte pare sǎ fie caracteristicǎ la persoanele cu tulburare bipolarǎ.

Al doilea, aşteptǎrile nerealiste de succes înalt ies la suprafaţǎ cu simptome de hipomanie, dupǎ un succes iniţial.

Doar stabilirea unor scopuri înalte, nu declanşează un episod maniacal, deoarece această caracteristică pare sǎ fie prezentǎ de-a lungul vieţii.

Mai degrabǎ, încrederea în ceea ce priveşte scopurile pare să crească odată cu simptomele maniacale. După un succes iniţial, persoanele cu tulburare bipolară dezvoltă o încredere crescută nerealistă.

Aceastǎ încredere nerealistă poate contribui la o implicare comportamentală excesivă în scopuri şi mai înalte, în special la persoanele care deja aveau ambiţii înalte.

Aceastǎ activare excesivă a comportamentului şi orientarea spre scop poate ajuta la explicarea înmulţirii simptomelor maniacale după obţinerea unor succese.

Aşadar, obţinerea unui succes poate duce la o creştere a încrederii care poate duce la o hiperactivitatea ce poate avea ca rezultat declanşarea unui episod maniacal.

De aceea, este foarte important ca cineva care suferă de această tulburare să ştie când să se dezangajeze din activităţi pentru a putea să evite declanşarea unui episod maniacal.