Cu siguranță cunoaștem pe cineva sau am văzut în timpul unor evenimente persoane care sunt foarte timide în cadrul unui grup, le este greu să vorbească despre ele, să lege prietenii și să se simtă confortabil în context social.

Probabil că ne-am întrebat care este motivul pentru care aceste persoane se comportă așa – sunt o fire mai introvertită sau nu se simt în siguranță în grupul respectiv?

Anxietate socială – informații generale

Există o posibilitate ca unele dintre acele persoane să se confrunte cu anxietatea socială, cunoscută și sub numele de fobie socială.

Anxietatea socială înseamnă mai mult decât o stare de nervozitate, timiditate și autoconștientizare crescută.

Ea constă într-o frică persistentă, intensă în privința unor situații sociale specifice în cadrul cărora tinerii se simt judecați, rușinați sau umiliți.

În general, sunt raportate și simptome fizice precum palpitații, tremor, tensiune musculară, dureri de stomac, transpirații, dureri de cap, valuri de căldură.

În unele cazuri, tinerii pot experimenta și atacuri de panică.

Totodată, tinerii care se confruntă cu anxietatea socială au tendința de a evita situațiile sociale care produc anxietate sau, în cazul în care sunt nevoiți să participle la ele, o fac însoțiți de un sentiment apăsător de frică.

Spre exemplu, un adolescent care se confruntă cu anxietate socială și este nevoit să meargă într-o tabără de vară, are dificultăți în a se integra într-un grup, preferând să evite cunoașterea celorlalți membri ai grupului.

În cazul în care se alătură grupului, în primă instanță acesta ar putea avea simptome somatice precum palpitații, tremor, transpirație iar nivelul fricii ar fi disproporționat pentru situația cu care se confruntă.

Acest exemplu reprezintă o situație des întâlnită care ar putea declanșa anxietatea socială în rândul adolescenților.

Mai există și alte situații declanșatoare frecvente ca vorbitul în public, adunările sociale, discuțiile în contradictoriu sau discuțiile cu persoane cu un statut superior.

Mod de transmitere & prevalență

În ceea ce privește prevalența anxietății sociale, ea se situează între 3% și 13% pe tot parcursul vieții (Ponniah și Hollon, 2008).

În Statele Unite ale Americii, tulburarea de anxietate socială este pe locul patru între cele mai frecvent întâlnite tulburări psihologice (Kessler, Berglund și colab., 2005).

În Europa ea se află în categoria de tulburări de anxietate de care suferă cea mai mare parte din populație (5,4 %) (OECD, 2018).

Vârsta la care se declanșează această tulburare variază între 11 și 16 ani, așadar în adolescență.

Există pacienți care raportează instalarea tulburării în copilăria timpurie sau rar după vârsta de 20 de ani, însă simptomele sunt în general vizibile încă de la începutul adolescenței (Belzer și colab., 2005).

Modul de transmitere al acestei tulburări este pe cale ereditară, adică poate fi preluată din familie. Persoanele care au rude de gradul întâi cu tulburare de anxietate socială sunt de 2-3 ori mai dispuse să dezvolte tulburarea decât persoanele din populația generală.

Cu toate acestea, factorii genetici explică un procent de 30% din apariția acestei tulburări.

Alți factori care pot favoriza apariția sunt stilul parental și experiențele traumatice din copilăria timpurie.

Stilul parental de tip helicopter parenting, adică părinții excesiv de protectori cu copiii lor, precum și stilul de parenting autoritar și critic favorizează dezvoltarea tulburării de anxietate socială.

Este esențială conștientizarea acestor factori parentali în cadrul intervenției și a menținerii rezultatului acesteia.

Din păcate, tulburarea de anxietate socială poate fi însoțită de alte tulburări psihologice precum tulburări depresive, alte tulburări de anxietate și abuz de substanțe (Belzer și colab., 2005).

Printre cele mai frecvente tulburări de personalitate care însoțește tulburarea de anxietate socială se află tulburarea de personalitate evitantă.

Această tulburare se poate influența reciproc cu anxietatea socială, componenta de evitare a situațiilor care provoacă anxietatea fiind comună în ambele.

Cauzele anxietății sociale

Pentru a putea interveni eficient în tratarea anxietății sociale este important să recunoaștem factorii cognitivi și cei comportamentali care duc la apariția acesteia.

Printre factorii cognitivi se numără convingerile disfuncționale bazate pe inadecvare, deficiență și nesatisfacție cu propria persoană.

Aceste convingeri disfuncționale determină apariția unor gânduri automate negative, de tipul:

• predicție a viitorului “Nu voi reuși să duc la capăt această conversație”,
• filtrare negativă “Nimic din ce zic nu are sens”,
• catastrofare “Dacă fac o greșeală, mă vor exclude din grupul lor de prieteni”,
• personalizare “Toți colegii mei se uită la mine urât și mă judecă”,
• etichetare “Probabil mă cred ciudat pentru că nu vorbesc cu ei”
• gândire alb-negru “Dacă nu râd la ce le zic, sigur cred că sunt neinteresant”.

În urma unui eveniment, tinerii cu anxietate socială au tendința de a-și evalua în mintea lor performanța, axându-se pe ce nu a mers bine și generând astfel si mai multă anxietate.

Printre factorii comportamentali care stau la baza acestei tulburări este învățarea reacțiilor de teamă și anxietate de la părinți (Ost și Hugdahl, 1981).

Un alt factor constă în experimentarea unor evenimente traumatice în copilărie care au generat reacții de anxietate și rușine.

De asemenea, deficitul de abilități sociale învățate din familie sau de la școală reprezintă un alt factor comportamental care determină apariția anxietății sociale.

Este importantă recunoașterea așa numitelor “comportamente de siguranță”, comportamente care apar în momentul în care nivelul anxietății crește.

Ele au scopul de a reduce acest nivel și de a-l face pe tânăr să se simtă protejat.

Un exemplu de astfel de comportament este jocul cu părul sau strângerea în mâna a unui obiect.

Cum reducem anxietatea socială?

Dacă ați citit până aici, probabil v-ați lămurit în privința simptomelor anxietății sociale și vă gândiți la moduri în care ea s-ar putea rezolva.

Există mai multe linii de intervenție, una dintre cele mai eficiente fiind terapia cognitiv-comportamentală.

Ea vizează tehnici cognitive prin care urmărim să ajutăm tinerii să gândească mai flexibil, cât și tehnici comportamentale, prin care dorim să îi ajutăm să folosească comportamente sănătoase, opuse de cele de evitare.

În continuare, voi prezenta alte tehnici prin care se poate gestiona anxietatea socială:

• Expunerea

În cadrul acestei intervenții, tânărul este expus la situații sociale care îi provoacă anxietatea până când nivelul acesteia scade. Repetiția se face treptat, începând cu situații care provoacă un nivel mai scăzut de anxietate, urmând apoi că tânărul să fie expus la situații de care se teme mai tare.

• Relaxarea aplicată

În această intervenție se urmărește înlocuirea fricii cu un răspuns nou, adică cu relaxarea. Inițial, tinerii sunt învățați o tehnică de relaxare musculară progresivă. După repetarea acesteia sunt rugați să facă o serie de exerciții de relaxare din ce în ce mai scurte și să le repete până când se pot relaxa și în cazul în care aud un cuvânt care provoacă anxietate. Apoi, tinerii sunt expuși unor situații care provoacă anxietate socială și sunt rugați să aplice tehnicile de relaxare învățate.

• Abilitățile sociale

Mulți tineri care au anxietate socială prezintă un deficit în aceste abilități. Pentru a-i ajuta să le dezvolte, psihoterapeutul lucrează cu tinerii pe sarcini precum prezentarea către ceilalți, ascultare activă, empatie, auto-dezvăluire, comunicare asertivă sau vorbit în public.

• Mindfulness

În cadrul acestei tehnici preluată de la estici, tinerii vor fi învățați să își conștientizeze experiențele care provoacă anxietate fără a le judeca și fără a se concentra pe percepția propriei persoane într-un mod negativ.

În cadrul sesiunilor de psihoterapie se lucrează direct pe simptomele anxietății sociale.

Psihoterapeutul le poate oferi pacienților și teme de casă, cei din urmă fiind nevoiți să le facă dacă doresc un rezultat mai bun în terapie.

Aceste teme de casă sunt ideale pentru tineri și adolescenți, mai ales datorită faptului că ei sunt obișnuiți cu temele de la școală și pot realiza temele din terapie ca activitate plăcută în urma finalizării temelor de la școală.

Un alt instrument folositor și simpatic este așa numitul “jurnal al îngrijorării”, care îi ajută pe tineri să țină evidența grijilor zilnice.

Acest jurnal este folositor și în terapie, servind ca punct de orientare pentru terapeut.

În concluzie, tulburarea de anxietate socială este una dintre cele mai frecvent întâlnite tulburări în rândul tinerilor, însă dacă se intervine la timp, ea poate fi redusă semnificativ, având efecte benefice asupra calității vieții sociale și personale a tinerilor.

Cu puțină perseverență, efort și înțelegere, anxietatea devine doar o grijă distantă…

 

Belzer, K. D. (2006). Tools for assessing generalized anxiety disorder. Psychiatric Times, 23(3), 26-26.

Kessler, R. C., Berglund, P., Demler, O., Jin, R., Merikangas, K. R., & Walters, E. E. (2005). Lifetime prevalence and age-of-onset distributions of DSM-IV disorders in the National Comorbidity Survey Replication. Archives of general psychiatry, 62(6), 593-602.

Öst, L. G., & Hugdahl, K. (1981). Acquisition of phobias and anxiety response patterns in clinical patients. Behaviour Research and Therapy, 19(5), 439-447.

Ponniah, K. A. T. H. R. Y. N., & Hollon, S. D. (2008). Empirically supported psychological interventions for social phobia in adults: a qualitative review of randomized controlled trials. Psychological medicine, 38(1), 3-14.