
Comunicarea transparentă în cuplu
Cel mai frumos cadou pe care îl poți face partenerului sau partenerei în această perioadă plină de simboluri ale iubirii este să începi să îți îmbunătățești comunicarea în cuplu.
Comunicarea presupune schimbul de idei și informații între persoane iar pentru ca aceasta să fie eficientă este importantă și înțelegerea din partea interlocutorului a lucrurilor transmise.
Studiile arată faptul că în cuplu lucrurile sunt puțin diferite comparativ cu alte contexte sociale în care este implicată comunicarea. Chiar dacă cei doi parteneri reușesc să comunice eficient în afara cuplului, în momentul în care interacționează unul cu celălalt par să întâmpine dificultăți.
Interpretările distorsionate pot îngreuna comunicarea.
Una dintre explicații este faptul că în cuplu mesajele transmise și recepționate sunt filtrate prin propriile așteptări față de relație sau față de celălalt și au o încărcătură simbolică mai mare.
De exemplu tăcerea poate reprezenta pentru unul dintre parteneri un simbol al respingerii, astfel că de fiecare dată când se va afla într-un context în care partenerul sau partenera tace, va percepe acest mesaj ca un semn de respingere, acționând în consecință.
Distorsionarea mesajelor primite de la celălalt poate lua diverse forme – de la generalizare, etichetare negativă până la amplificare.
Să luăm ca exemplu sintagma ”Draga mea, sunt obosit în seara asta și nu am chef să ieșim la masă”. Mesajul poate fi interpretat ca atare sau poate fi distorsionat – ”Mereu spune că e obosit când plănuim să ieșim în oraș. Cu siguranță s-a plictisit de mine. Cu siguranță nu mai sunt suficient de atractivă pentru el încât să se afișeze în public cu mine”.
Dacă ar fi să acceptăm interpretarea exactă, lucrurile se pot gestiona ușor – cei doi parteneri pot găsi activități pe care să le facă împreună acasă pentru a se relaxa și a se conecta.
Dacă luăm în considerare a doua variantă, partenera, pe baza interpretării greșite va acționa cel mai probabil în consecință. Fie întrerupe sau blochează comunicarea – se supără, se retrage în dormitor și plânge, fie continuă discuția cu acuzații și reproșuri, ajungându-se la un conflict.
Acest exemplu ne arată cât este de important să ascultăm activ, empatic, să înțelegem mesajul transmis de celălalt într-un mod corect. E important ca în momentul în care comunicăm să încercăm să ne debarasăm de prejudecăți, distorsiuni cognitive și să fim în același timp atenți la modul în care transmitem mesajele. Interpretările greșite pot duce la conflicte pe moment, însă un stil de comunicare deficitar poate în timp să erodeze relația și chiar să o destrame.
Cum putem îmbunătăți comunicarea în cuplu?
1.
Încercați in primul rând să evitați strategia de ”citire a gândurilor”. Deși multe persoane se bazează de multe ori pe intuiție, mai ales în rândul femeilor, e important să înțelegem exact sensul mesajului transmis de celălalt fără să îl încărcăm cu motive, subînțelesuri, atunci când nu este cazul. În situația în care nu ește suficient de clar mesajul, putem recurge la întrebări, astfel încât să ne asigurăm că am înțeles ceea ce a dorit partenerul sau partenera.
2.
Aveți grijă la prejudecăți și la modul în care acestea pot distorsiona mesajele primite de la partenerul sau partenera dumneavoastră. Aceste prejudecăți pot deforma și modul în care ne percepem pe noi înșine – imaginea și stima de sine, nu doar pe ceilalți. Acestea funcționeză indirect în comunicare, dezvoltând o rețea de atitudini negative.
3.
Comunicați-vă într-un mod asertiv așteptările pe care le aveți unul de la celălalt. Nu vă bazați pe faptul că celălalt ar trebui să știe ce nevoi aveți, că ar trebui să presupună sau să le intuiască. E important să le discutați, să le stabiliți și să încercați apoi să țineți cont de ele.
4.
În momentul în care transmiteți un mesaj celuilalt, asigurați-vă că o faceți într-un mod clar și limpede. Lămuriți aspectele ambigue, astfel încât informația transmisă să fie cea dorită și să nu lăsați loc de interpretări. De asemenea este foarte important să nu stabiliți concluzii fără să aveți suficiente date pentru asta. Faptul că partenera nu răspunde la telefon nu înseamnă că petrece timp cu altcineva. Există foarte multe explicații pentru un anumit comportament pe care le puteți avea în vedere și le puteți analiza, astfel încât să vă asigurați că ajungeți la concluzia corectă.
Luând în considerare aceste aspecte în momentul în care interacționați cu partenerul sau partenera dumneavoastră, veți reuși să puneți bazele unei relații de încredere.
Cu siguranță nu toate dificultățile unei relații pot fi soluționate prin comunicarea eficientă, însă este un prim pas important.
Dacă vrei să afli care sunt simptomele ce arată că ați avea nevoie de terapie de cuplu, poți să dai click (aici).
Este foarte greu sa comunici atunci cand cineva nu te intelege, cred ca sunt de ajutor sfaturile.
Comunicarea în cuplu poate fi îngreunată de sentimentul că nu ești înțeles de celălalt sau de lipsa de deschidere a acestuia înspre o comunicare sinceră.