Dependența de jocuri de noroc

dependenta_jocuri_de_noroc
Photo by Aldric RIVAT on Unsplash

Dependența de jocuri de noroc sau ludomania este o tulburare psihologică ce definește un comportament problematic, caracterizat prin angajarea persistentă și repetată în jocuri de noroc, aducând consecințe negative asupra vieții personale, familiale și/sau profesionale a persoanei.

Cum se manifestă dependența de jocuri de noroc?

Persoana simte nevoia de a juca sume tot mai mari pentru a obține același nivel de euforie, devine neliniștită/iritată atunci când încearcă să reducă sau să oprească jocul.

De multe ori, persoana încearcă, în zadar, să reducă frecvența jocurilor. Mai mult, în urma unei pierderi de bani, apare dorința de a-și lua revanșa iar persoana pornește „într-o vânătoare” a propriilor pierderi. Persoana ajunge deseori să mintă pentru a ascunde gradul de implicare sau sumele de bani pierdute la jocurile de noroc.

Adesea, jocurile de noroc sunt percepute ca o metodă de relaxare sau de înlăturare a altor emoții deranjante. Aceste comportamente, dar și altele, pot fi regăsite la o persoană care are o dependență de jocurile de noroc.

Această tulburare poate afecta multe domenii din viața unei persoane, aceștia ajungând să-și pună în pericol relațiile cu persoanele apropiate sau familia. De asemenea, consecințele negative pot apărea și în domeniul profesional/educațional, jocul patologic ducând la scăderea performanței.

De-a lungul vieții, 1 din 100 de persoane ajunge să fie dependentă de jocuri de noroc (să sufere de jocul patologic), această problemă, fiind mai rar întâlnită la femei decât în rândul bărbațiilor.

Evoluție

Tulburarea apare, de obicei, în perioada adolescenței sau imediat după, iar cazurile în care problema apare la vârste mai înaintate sunt mai rar întâlnite. Odată ce apare, această problemă devine din ce în ce mai deranjantă, iar persoana joacă din ce în ce mai frecvent. De asemenea, sumele pe care aceasta le pariază, devin din ce în ce mai mari, pierderile afectând tot mai tare alte arii de viață.

Riscul indivizilor de a dezvolta o problemă cu jocurile de noroc crește dacă problema apare la o vârstă mai fragedă. Mai mult, se pare că persoanele care au o tendința de a consuma excesiv alcool sau alte substanțe, au și un risc mai mare de a dezvolta o dependență față de jocurile de noroc.

De asemenea, rudele de gradul I ale persoanelor ce consumă excesiv alcool sunt mai predispuse să dezvolte o adicție pentru jocuri de noroc.

În concluzie, jocul patologic de noroc debutează în adolescență sau la vârsta adultului tânăr, din motive ce țin de factori genetici, de factori de mediu, dar și de deciziile, acțiunile și atitudinile pe care individul le practică.

Această tulburare are consecințe negative asupra bunăstării psihologice, fizice și/sau psihosociale ale persoanei care suferă de această dependență. La fel ca la alte dependențe (de alcool, de droguri, etc.) lupta împotriva jocului patologic de noroc nu este una ușoară și de multe ori e nevoie de asistență psihologică (terapeutică) pentru a depăși această problemă.

Principalul scop al terapiei este de a reduce, inițial, frecvența jocurilor de noroc, iar mai apoi de a stopa jocul patologic. Obiectivele terapiei, pe termen scurt, se stabilesc în funcție de nevoile și stadiul în care se află clientul.

Stadiile schimbării:

Stadiul de „Contemplare” este caracterizat de faptul că individul începe să se gândească că s-ar putea să aibă o problemă. În acest stadiu, majoritatea persoanelor încep să ia în considerare și să observe dezavantajele dependenței.

În această fază terapeutul, împreună cu clientul, evaluează și accentuează beneficiile renunțării la jocul patologic, se discută barierele și încercările clientului de a renunța la jocuri, dar care nu au avut rezultate, se iau în considerare și se analizează dezavantajele (pe termen scurt) și îngrijorările legate de renunțarea la jocuri.

Odată ce individul devine hotărât să schimbe comportamentul problematic, terapia evoluează în stadiul de planificare unde, împreună cu clientul, se identifică alte comportamente, mai benefice, care ar putea înlocui funcția jocului patologic, se planifică activități și se stabilesc scopuri clare, se stabilesc metode de control al mediului și al circumstanțelor în care apare jocul de noroc.

Următoarea fază e cea de acțiune în care clientul încearcă să implementeze în viața personală tot ce a învățat în terapie. Împreună cu terapeutul, se identifică și se revizuiesc acele soluții care nu funcționează sau sunt greu de aplicat, se aplică întăriri pozitive (recompense) pentru succesele obținute și se exersează abilitățile învățate.

Faza de menținere și prevenție a recăderilor este ultima fază a terapiei și presupune formularea concluziilor, recapitularea soluțiilor la problemă, se anticipează diferite soluții pe care clientul să le aplice în cazul în care problema reapare, se clarifică faptul că dacă problema reapare nu înseamnă că succesul a dispărut total.

Această fază se încheie odată cu terminarea terapiei și cu concluzia că, dacă problema reapare, clientul are acum abilitățile de a face față situației și poate reveni oricând la terapie pentru suportul de care are nevoie.

Familiile celor implicați în această dependență pot citi mai multe aici

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *