
Tulburarea de personalitate paranoidă
Persoanele cu tulburare de personalitate paranoidă au tendința de a avea sentimente pervazive de neîncredere față de ceilalți, de a-i percepe pe ceilalți și mediul lor ca fiind periculoase, indiferent dacă dețin dovezi legate de amenințare sau nu, și să poarte pică sau să acționeze într-o manieră răzbunătoare față de ceilalți, ca răspuns la atacurile sau disprețurile percepute.
Motto-ul acestui tip de personalitate ar putea fi: ”Nu poți avea încredere în nimeni! Trebuie să fi mereu în gardă”. Pentru ei, lumea reprezintă un loc primejdios, se simt vulnerabili și, prin urmare, trebuie să se protejeze. Într-un fel, putem spune că au nevoie de acești “dușmani”, pentru a se simți liniștiți și îndreptățiți în legătură cu bănuielile lor, de aici rezultând această tendință de a-i căuta și de a-și verifica suspiciunile.
Pe același principiu, dacă devin geloși în relație, nu-și vor găsi liniștea până când nu vor găsi dovezi (sau ceea ce în opinia lor reprezintă o dovadă) a infidelității partenerului/ partenerei.
Tragedia situației este că, aceste persoane inițiază un cerc vicios prin comportamentul lor: fiind ostili și bănuitori, stârnesc ura oamenilor care, sătui de aceste comportamente vor încerca poate, să le facă rău, confirmându-le astfel crezul.
Pentru aceste persoane, experiența relațiilor este una dureroasă, aceasta nu reprezintă un loc unde să se poată relaxa și să se arate vulnerabili. Ci mai degrabă lucrurile se întâmplă invers, relațiile sunt pentru ei periculoase și impredictibile. În opinia lor, oamenii te pot răni, te pot trăda sau te pot folosi. Pentru ei, este greu să aibă încredere chiar și în oamenii apropiați, sau, în mod deosebit în aceștia.
Experiențele de abuz, manipulare, umilință sau trădare din copilărie/adolescență pun bazele acestei neîncrederi. Orice formă de abuz (fizic, verbal, sexual, neglijare) este o violare a limitelor unei persoane. Având parte de astfel de experiențe, copilul învață că nu poate avea încredere în nimeni, nici măcar în persoanele apropiate care ar fi trebuit să le acorde îngrijire și protecție.
Este greu de exprimat în cuvinte cât de haotică și periculoasă pare lumea atunci când ai cea mai mare nevoie de ocrotire, iar persoanele care se presupune că ar trebui ți-o ofere, să procedeze exact pe dos. Un simț al securității, pe care mulți îl iau de-a gata, pur și simplu nu există pentru acești oameni.
Felul de a fi abuziv și neîncrezător se poate modela și prin exemplele date de oamenii semnificativi din viața copilului. De exemplu, copilul poate învăța de la un părinte care l-a manipulat/ i-a trădat încrederea (ori l-a văzut cum se comportă cu alte persoane din jur) despre natura oamenilor, și se așteaptă ca și restul să fie la fel.
Dar, ca să putem vorbi de o tulburare de personalitate, trebuie să luăm în considerare și temperamentul pe care îl are o persoană, precum și factorii biologici, doar experiențele aversive din copilărie nu sunt întotdeauna de ajuns. Vice-versa, o persoană poate suferi de abuz în copilărie și să nu dezvolte o tulburare de personalitate.
În același timp, trebuie să ținem cont că această tulburare este primară, adică nu survine exclusiv în cursul schizofreniei, al unei tulburări afective cu elemente psihotice ori al altei tulburări psihotice şi nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei condiţii medicale generale ori al uzului de substanță.
Comorbiditatea cu alte tulburări este comună, acestea apar în mai mult de jumătate din cazuri. Acestea sunt anxietate socială, atacuri de panică, depresie, și în general reprezintă motivul pentru care o persoană cu tulburare de personalitate paranoidă solicită ajutor specializat, în rarele ocazii în care îl solicită.
Acest tratament specializat se bazează pe diagnostic diferențial, care este critic pentru înțelegerea și gestionarea tulburării și anumite obiective ale tratamentului, precum: recunoașterea și acceptarea sentimentelor de vulnerabilitate; creșterea stimei de sine; dezvoltarea încrederii acordată celorlalți oameni; verbalizarea distresului, în locul strategiilor contraproductive (ex. violența).
Printre formele de terapie eficiente în cazul tulburării de personalitate paranoidă se numără Terapia centrată pe scheme cognitive, Terapia psihodinamică și Terapia dialect-comportamentală. Terapia de grup s-ar putea să nu fie atât de eficientă, datorită încrederii greu acordate “publicului”. În unele cazuri se pot administra medicamente, însă mai degrabă pentru tratarea simptomatologiei comorbide, neexistând un tratament care să vizeze direct această tulburare.
În ceea ce privește interacțiunile cu astfel de personalități, este recomandabil să țineți cont de următoarele:
1. Să vă exprimați clar motivele și intențiile, astfel încât să nu ajungă la suspiciuni și interpretări;
Exemplu:
✔ “Mi-ai folosit calculatorul fără să îmi ceri voie, iar acest lucru mă deranjează. Data viitoare aș prefera să discuți cu mine înainte” (descrieri precise ale comportamentului);
❌ “Nu mai merge așa, nu mai suport!” (evitați criticile evazive);
2. Să respectați regulile cu conștiinciozitate – erorile de etichetă vor fi interpretate ca semn al disprețului
sau al insultei;
3. Mențineți un contact regulat cu persoana – dacă întrerupeți brusc contactul sau nu îi mai răspundeți la
mesaje/telefon, poate intra la bănuieli;
4. Faceți referiri la legi/regulamente – întrucât ei însuși se consideră persoane care respectă legea,
procedurile juridice reprezintă o atracție pentru ei;
5. Este important să le lăsați mici victorii – au nevoie de acestea pentru a-și menține echilibrul.
Privându-i de acestea, există riscul de a le amplifica furia; stabiliți totuși o limită în ceea ce privește aceste victorii.
Bibliografie:
Lelord, F., Andre, C. (2001), Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile, Editura Trei, Bucureșți
Caroll, A. (2018), Are you looking at me? Understanding and managing paranoid personality disorder
Guilford Press. Young, J. E., Klosko, J. S., & Beck, A. T. (1994). Reinventing Your Life: The Breakthough
Program To End Negative Behavior… and Feel Great Again, Plume.