Nuanțe de trăiri feminine

Frumusețea – cum afectează societatea stima de sine a femeilor prin standardele sale?

„Nu vă temeți de perfecțiune – nu o veți atinge niciodată” spunea Salvador Dali, unul dintre cei mai cunoscuți pictori ai tuturor timpurilor. Un om care, cu desăvârșire de artist, nu s-a temut nicio secundă să redefinească iar și iar conceptul de frumusețe, folosindu-se de cel mai simplu, dar subestimat element: propria unicitate.

Privită din afară, această perspectivă pare logică. Asemeni lui Dali, suntem de acord adesea că imperfecțiunea conferă unei opere de artă acel strop de strălucire aparte, care te face să poposești cu privirea o secundă în plus. Care te face să simți ceva.

 

Atunci când ne raportăm la propria persoană, însă, utopia se sfârșește aici: uităm tot ce altădată apreciam în noi, stabilim bariere și ne reducem voit la standardele tenebroase ale societății.

 

Ca femei, crescând, am învățat să fim frumoase așa cum trebuie. Așa cum se cere. Exemple precum numărul de kilograme, lungimea părului sau stilul vestimentar au devenit cumva indicatori ai valorii noastre, iar noi ne-am conformat tacit definițiilor lumii pentru frumos, pierzându-ne tot mai mult propriul Eu. Propria delicatețe. Propria magie.

 

Luptăm deseori, fără să ne dăm seama, pentru a ne încadra în imaginea celorlalți a ceea ce înseamnă potrivit. Pentru că normele nu iartă: trebuie să fim sexy, dar totuși nu prea îndrăznețe. Aranjate, dar nu în exces. Elegante, dar nu chiar întotdeauna. Simple, dar nu banale.

Greutatea a devenit o etichetă, iar artificialul, un simbol. Din reclame, fețe modificate în straturi de filtre ne zâmbesc fals, iar noi le admirăm, comparându-ne. Social media nu mai este de mult o platformă de socializare – este o condamnare la iluzii.

 

De-a lungul timpului, am înțeles că „a fi feminină” înseamnă „a fi adecvată” și ne-am conformat acestui rol. Dietele au devenit drumul către un „corp de invidiat”, machiajele s-au grăbit să ne sprijine în a „acoperi micile imperfecțiuni” și în cele din urmă, ca soluție finală pentru orice considerăm la noi a fi un defect fizic, a apărut chirurgia estetică.

O lume a soluțiilor ni s-a întins la picioare, iar noi trebuie doar să ne hotărâm ce instrument să alegem pentru a ne modifica temporar sau chiar definitiv imaginea.

 

Sănătatea noastră mentală – în pericol?

Presiunea de a atinge idealurile de frumusețe ale erei noastre poate avea o influență covârșitoare asupra stimei de sine. Și asta pentru că, din păcate, modul în care noi, femeile, ne percepem pe noi înșine fluctuează des în funcție de ce e definit universal drept „atractiv”- un ideal din ce în ce mai imposibil de atins, mai nerealist.

Acceptarea de sine devine astfel un concept fragil, dependent de opinia societății. Ne dorim atât de mult să fim percepute drept frumoase de către ceilalți, încât uităm să ne mai iubim noi pe noi. Nevoia de validare ne otrăvește sufletul și percepția.

 

De la un punct, această dorință de adecvare poate să ne afecteze. Tulburări alimentare, anxietate, depresie – toate aceste probleme există și vin drept urmări reale mai des decât ne-ar plăcea să credem.

Totuși, suferința ideii de a nu reuși să fii niciodată de ajuns ascunde în spatele său un adevăr neplăcut, dar revigorant: în realitate, nu există de fapt „de ajuns”.

 

Nu-ți cere scuze pentru ceea ce ești!

Citind și regăsindu-vă în această perspectivă tristă, dar adevărată, poate v-ați întrebat unde se află speranța. Răspunsul este: înăuntrul nostru. Antidotul pentru această societate otrăvită de atâtea standarde nerealiste suntem chiar noi înșine. Fiecare dintre noi. Detașarea noastră de șabloane și definiții.

 

Curajul de a ne uita în oglindă și a ne iubi exact așa cum suntem, în forma noastră cea mai autentică. Curajul de a rămâne tot noi, indiferent de modificări şi transformări. Curajul de a fi. De a ne accepta onest, transparent.

Doar atunci putem fi cu adevărat frumoase. Pentru că atunci nu vom mai semăna cu nimeni altcineva.