Trauma și impactul ei

Photo by Larm Rmah on Unsplash

Trauma care include confruntarea cu un eveniment singular, multiplu sau un eveniment persistent, repetitiv poate să aibă un efect diferit asupra fiecărui individ. La unele persoane pot apărea în mod clar simptome asociate cu tulburarea de stres posttraumatic (PTSD), dar mulți indivizi vor prezenta răspunsuri reziliente, simptome subclinice scurte sau chiar o creștere posttraumatică, manifestată prin transformări profunde în mai multe domenii de viață.

Acest articol examinează trauma și impactul ei asupra persoanelor după o perioadă mai scurtă sau mai îndelungată a unei experiențe traumatice.

Trauma prin definiție “rezultă dintr-un eveniment, o serie de evenimente sau un set de circumstanțe care este trăit de o persoană ca fiind dăunător fizic sau emoțional sau amenințător și care are efecte adverse de durată asupra funcționării individului și bunăstării fizice, sociale, emoționale sau spirituale ”(SAMHSA, 2012, p. 2).

Modul în care un eveniment afectează un individ depinde de mulți factori, printre care caracteristicile individului, tipul și caracteristicile evenimentului (evenimentelor), proceselor de dezvoltare, semnificația traumei și factorii socioculturali.

Reacții inițiale la traumă pot include, confuzie, epuizare, supărare, anxietate, agitație, amorțire, disociere, activare fizică și afect tocit sau răceală emoţională, detaşare. Cele mai multe răspunsuri sunt normale și se regăsesc la majoritatea supraviețuitorilor de traumă.

Indicatorii unui răspuns mai sever la traumă implică suferință  continuă, distres fără perioade de calm relativ sau odihnă, simptome severe de disociere și amintiri intruzive care nu dispar în ciuda revenirii într-un mediu de siguranță.

Răspunsurile întârziate la traume pot include oboseală persistentă, tulburări de somn, coșmaruri, frică de recurență, anxietate axată pe flashback-uri, depresie și evitarea emoțiilor, senzațiilor sau activităților care sunt asociate cu trauma, chiar și de la distanță.

În continuare o să abordăm impactul evenimentului traumatic asupra diferitelor domenii, ex. emoțional, fizic, cognitiv, comportamental, social.

Emoțional

Exprimarea emoțiilor în cazul unui eveniment traumatic poate să varieze considerabil și să fie influențată de istoricul individual socio-cultural.

Printre emoțiile care pot reieși la suprafața dincolo de confruntarea inițială cu evenimentul sunt: furia, frica, tristețea și rușinea. Lipsa expunerii anterioare la expresia emoțională în cadrul familiei sau a comunității poate să favorizeze dificultăți în identificarea oricărui tip de emoție.

Este posibilă realizarea asocierii dintre traumele din trecut crezând că expresia emoțională este prea periculoasă sau va duce la pierderea controlului (sentiment de “pierdere” sau “pierderea minții”).

Alte persoane își pot descrie reacțiile ca amorțeală sau lipsă de emoții negând că au sentimente associate cu experiențele lor traumatice.

Stresul traumatic tinde să evoce două extreme emoționale: fie prea multe emoții și astfel să devină copleșitor sau prea puține emoții ducând la amorțire, lipsa emoțiilor.

În tratament, scopul este de a ajuta clienții să învețe să-și regleze emoțiile fără a folosi substanțe sau alte comportamente nesigure.

Acest lucru va necesita probabil să învețe noi abilități de coping și cum să tolereze emoțiile dureroase; unii clienți pot beneficia de practici de mindfulness, restructurare cognitivă și abordări de desensibilizare specifice traumei, cum ar fi terapia de expunere și desensibilizare si reprocesare prin miscarea ochilor (EDMR).

Fizic

Tulburările și simptomele fizice frecvente ca urmare a confruntării cu evenimentul traumatic include: plângeri somatice, tulburări de somn, tulburări gastrointestinale, cardiovasculare, neurologice, musculo-scheletice, respiratorii și dermatologice, probleme urologice și tulburări de consum de substanțe.

Somatizarea indică păstrarea focusului pe simptomele sau disfuncțiile corporale pentru a exprima distresul emotional. Simptomele somatice pot apărea cu precădere la indivizii care au reacții de stres traumatice, incluzând PTSD.

Unele persoane pot să insiste asupra faptului că principalele lor probleme sunt la nivel fizic chiar dacă evaluările medicale și testele nu reușesc să confirme afecțiunile. Uneori, acestea rămân rezistenți la explorarea conținutului emoțional și își păstrează atenția asupra neregularităților corporale ca o formă de evitare.

Un alt simptom comun care reiese din experiențele traumatice este hipervigelența. Aceasta este modalitatea prin care corpul rămâne mereu pregătit. Este caracterizată prin tulburări de somn, tensiuni musculare și creșterea răspunsurilor de trăsărire.

Acestea pot să persiste și ani de zile după ce are loc evenimentul traumatic.

Se recomandă strategii de igiena somnului, rescriptarea” cognitivă a coșmarurilor, strategii de relaxare și nutriție.

Este important să se înțeleagă că simptomele persoanelor care au suferit un eveniment traumatic nu sunt un semn al slăbiciunii, un defect al caracterului sau un semn al deteriorării” sau al înnebunirii”.

Cognitiv

Mulți factori contribuie la tiparele cognitive înainte, în timpul și după o traumă.

Modelul triadei cognitive a lui Beck și al colegilor săi (1979), sugerează că trauma poate să altereze trei paternuri cognitive principale: gândurile despre sine, despre lume și despre viitor.

Traumele pot determina indivizii să se vadă incompetenți sau defecți; să vadă pe ceilalți sau lumea ca un loc periculos si impredictibil și să vadă viitorul prin ochelarii lipsei de speranță-crezând că suferința personală va continua la nesfârșit sau că rezultatele negative for persista pe viitor, un timp îndelungat.

Acest set de credințe poate influența masiv încrederea persoanelor în capacitatea lor de a utiliza în mod eficient resursele interne și sprijinul extern. Dintr-o perspectivă cognitiv-comportamentală, aceste cogniții au o relație bidirecțională în susținerea sau contribuția la dezvoltarea simptomelor depresive și de anxietate după traume.

Printre indicatorii din această categorie se regasesc și flashback-ul, stimulii de declanșare (triggers), disocierea, depersonalizarea și derealizarea.

Flashback-ul reprezintă reexperențierea experienței traumatice anterioare ca și cum aceasta s-ar întâmpla în momentul prezent. Flashback-ul include reacții care deseori se aseamănă cu reacțiile persoanei din timpul traumei.

Experiențele flashback sunt foarte scurte și durează de obicei doar câteva secunde, dar efectele emoționale persistă ore sau mai mult. Flashback-urile sunt inițiate de obicei de un declanșator, dar nu neapărat. Uneori, apar din senin.

Alteori, stările fizice specifice cresc vulnerabilitatea unei persoane la reexperimentarea unei experiențe traumatice (de exemplu, oboseală, niveluri ridicate de stres).

Un trigger este un stimul care declașează o amintire legată  de traumă sau a unei porțiuni specifice din experiența traumatică. Specificul unui trigger poate să ia diverse forme, (exemplu: un zgomot, miros, temperatură, altă senzație fizică sau scenă vizuală.

Declanșatorii se pot generaliza la orice caracteristică, indiferent cât de îndepărtată ar fi, dacă seamănă sau reprezintă o traumă anterioară, cum ar fi, revizuirea locației în care a avut loc trauma, a fi singur, a auzi sunete intense, etc.).

Disocierea ajută la distanțarea individului de experiența traumatică. Persoanele care au trait o trauma severă sau o traumă timpurie, în perioada de dezvoltare, este posibil să fi învățat să se separe de distresul provocat pentru a supraviețui.

Uneori, disocierea poate fi foarte răspândită și un indicativ al unei tulburări mentale, cum ar fi tulburarea de identitate disociativă (DID; cunoscută anterior ca tulburare de personalitate multiplă).

Conform DSM-5, „tulburările disociative se caracterizează printr-o perturbare și/sau discontinuitate în integrarea normală a conștiinței, memoriei, identității, emoției, percepției, reprezentării corpului, controlului motor și comportamentului” (APA, 2013a, p 291).

Comportamental

Unele persoane, pentru a reduce tensiune resimțită sau stresul, recurc la comportamente de evitare, auto-medicație (ex. Abuz de alcool), compulsive (ex. mâncat în exces), impulsive (ex. angajarea în comportamente riscante), sau la comportamente de auto-vătămare.

Reacțiile comportamentale pot rezulta din consecințele unei experiențe traumatice sau învățate din aceasta. De exemplu, unii oameni acționează de parcă nu își pot controla mediul actual, nereușind astfel să ia măsuri sau să ia decizii mult timp după traumă (neajutorare învățată).

Trumele nerezolvate se ascund uneori în spatele emoțiilor pe care clienții nu își pot permite să le resimtă din cauza încărcăturii emoționale ridicate. Astfel, consumul de substanțe la supraviețuitorii de traumă poate fi o cale spre auto-medicație și astfel să evite sau să mute focusul dincolo de emoțiile dificile associate cu evenimentul.

Pe de altă parte, evitarea (re)confruntării cu evenimentul traumatic sau a locului unde acesta s-a petrecut este foarte des întâlnită în rândul acestor persoane. De exemplu, o persoană poate să conducă și 10 kilometri în plus pentru a evita drumul pe care a avut loc acidentul.

Deși evitarea poate fi adaptativă, aceasta este, de asemenea, un model comportamental care întărește pericolul perceput fără a-și testa validitatea și, de obicei, duce la probleme mai mari în zonele majore ale vieții.

Evitarea coincide adesea cu anxietatea. Indivizii încep să evite oamenii, locurile sau situațiile pentru a atenua emoțiile, amintirile sau circumstanțele neplăcute.

Inițial, evitarea funcționează, dar în timp, anxietatea crește și astfel crește și percepția că situația este insuportabilă sau periculoasă, ducând la o nevoie mai mare de evitare.

Social

Un ingredient cheie în tratamentul oferit persoanelor care au trecut printr-o experiență traumatică este stabilirea, reorgaizarea sau confirmarea unui sistem de suport, incluzând aici și activități culturale potrivite. Suportul social și relațiile pot fi factori protectivi împotriva stresului traumatic. Cu toate acestea, trauma afectează în mod semnificativ relațiile, indiferent dacă trauma este interpersonală sau este de un alt tip.

Răspunsuri reziliente la traumă

Mulți oameni găsesc modalități sănătoase de a răspunde, de a face față sau de a se vindeca în urma traumei. Deseori, oamenii își reevaluează automat propriile valori și redefinesc ceea ce este important pentru ei după evenimentul traumatic.

Câteva răspunsuri reziliente pot include: sporirea legăturilor cu familia și comunitatea; redefinirea și creșterea sensului și a scopului personal; angajament sporit pentru o misiune personală; revizuirea priorităților și nu în ultimul rând, creșterea actelor de caritate și voluntariat.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *