Toată lumea amână din când în când, dar atunci când întârzii în mod repetat să faci ceva deşi ştii ca va fi mai rău după această întârziere, iar consecinţele negative nu întârzie să apară, asta înseamnă să procrastinezi.

Mulţi oameni consideră procrastinarea o lene cronică sau comoditate, dovadă a unei delăsări, totuşi motivele pentru care o persoană face acest lucru sunt cu totul altele.

Am decis să reiau tema procrastinării abordată într-un articol anterior, deoarece aceasta este o problemă gravă, asociată cu o scădere a calităţii vieţii, dificultăţi financiare şi probleme de sănătate mentală.

Pe lângă acestea, amânarea acţiunilor în legătură cu sănătatea poate avea ca rezultat amânarea unor tratamente, lipsa complianţei la medicație și stres crescut.

Procrastinarea nu este o tulburare psihologică sau psihiatrică în sine dar poate deveni o problemă care să afecteze persoana în cauză sau pe cei din jur.

În plus, datele studiilor (Rozental & Carlbring, 2014) arată că procrastinarea este în creştere, această creştere se poate datora, faptului că suntem expuşi la tot mai mulţi stimuli prin tehnologie (smartphone, tabletă, laptop) dar şi că avem o nevoie mai mare de control.

Trăsături și atitudini care te fac să procrastinezi.

Lipsa autoeficacităţii (convingerea că poţi să faci ceea ce îţi propui şi că îţi poţi atinge ţelurile) este foarte importantă. Dacă îţi e frică de greşeli şi te îndoieşti de abilităţile tale, este mai probabil să amâni ce ai de făcut.

Stima de sine este implicată în procrastinare prin faptul că dacă nu ai o stimă bună de sine, încerci să o protejezi prin lipsa acţiunii care te fereşte de eşec, dar şi de succes. Astfel există un cerc vicios prin care stima de sine deficitară duce la procrastinare iar procrastinarea la o stimă de sine deficitară.

Impulsivitatea şi lipsa de control te pot face sa acționezi în funcție de impulsul de moment (să mergi în oraș decât să înveți pentru un examen) și să nu mai urmărești scopul propus.

Tendinţa de a avea sentimente de anxietate şi depresie este legată de procrastinare. Dacă simţi o frică sau te simţi depresiv, atunci este mai probabil să amâni.

O legătură şi mai puternică există între procrastinare şi  lipsa de conştiinciozitate (grijă, tenacitate şi minuţiozitate). Cu cât eşti mai puţin conştiincios, cu atât poți să amâni mai mult.

Modul de a te raporta la sarcini poate și el să te influențeze. Dacă percepi o sarcină ca fiind neplăcută, atunci creşte tendinţa de a o amâna și s-ar putea ca tot mai multe dintre cerinţele vieţii să fie percepute ca fiind neplăcute.

Motivaţia de succes şi motivaţia intrinsecă sunt deasemenea importante. Poate că nu iți lipseşte intenţia, ci este dificil de a aplica acea intenţie mai ales dacă este destul de vagă.

Valoarea pe care o dai unei activități, așteptarea că acea activitate poate fi îndeplinită și abilitatea de a amâna o recompensă sunt elemente esențiale în procrastinare. Dacă rezultatul unei sarcini nu este prea valoros pentru tine, dacă nu crezi că o vei putea duce la bun sfârșit și iți este greu să renunți la o recompensă imediată (să te simți bine pe moment), atunci aproape sigur vei renunța la ea.

Sensibilitatea către a obține recompense imediate poate afecta obţinerea unor scopuri mai mari şi mai îndelungate.

Tendinţa de a lua în considerare evenimentele trecute, să te gândești la toate eșecurile pe care le-ai avut mai mult decât este necesar atunci când plănuieşti ceva, te poate face să nu mai faci nimic.

Perfectionismul si standardele nerealiste sunt doar slab relaţionate de procrastinare. Iar aceasta nu este legată de inteligenţă, nu are importanţă cât de inteligent eşti ca să te autosabotezi.

Procrastinarea nu duce neapărat la o performanţă mai scăzută dar este legată de un sentiment de vinovăţie, de îngrijorări şi un stres mai mare pe termen lung. Chiar dacă la amânarea activităţii stresul scade, pe termen lung acesta creşte.

 

Bibliografie:

Rozental A, Carlbring P – Understanding and treating procrastination: A review of a common self-regulatory failure. (july 2014)